Dar nu doar cu agresiunea fizică vreau să mă descurc mai bine, ci şi cu cea verbală şi de alte feluri. Am fost de multe ori într-o conversaţie cu un grup de oameni de treabă între care era şi unul a-tot-ştiutor care monopoliza discuţia sau decidea, în mod tacit, ce opinii sunt acceptate, contrazicând rapid pe oricine spunea ceva ce nu-i convenea sau i se părea lui naiv. Astfel de oameni întotdeauna m-au făcut să renunţ la a mai participa la discuţie.

Iar o altă categorie de oameni sunt cei care sunt foarte inteligenţi, ştiu foarte multe şi sunt foarte capabili ca oameni şi au dezvoltat o autoritate care cam închide gura tuturor celor din jur. Ei vorbesc de obicei tare, hotărât, emană putere şi ţin la respect pe toată lumea. Aşa era un profesor de dans cu care am făcut la un moment dat, care ne lua la mişto şi uneori chiar te făcea de râs, şi deşi îmi plăcea foarte mult cum încerca să ne transmită spiritul dansului, hotărârea, iniţiativa, totuşi am sfârşit prin a renunţa pentru că nu mă mai simţeam bine acolo şi mă stresa idea de a mai merge. Îi apreciez pe aceşti oameni pentru ceea ce ne arată şi încerc să iau de la ei ceea ce pot lua, dar în acelaşi timp vreau să mă pot descurca mai bine cu ei şi să nu mai fiu eclipsat de prezenţa lor.

Ceea ce am constatat este că oamenii agresivi nu au totdeauna o forţă aşa mare cum dau impresia, dar au învăţat cum să se poarte aşa fel încât să inspire celorlalţi respect şi să-i facă pe ceilalţi să se dea înapoi dinaintea lor. Cu alte cuvinte, ceilalţi oameni le dau lor puterea asupra lor, renunţând la propria putere.

Dr. Mona Lisa Schulz spunea într-o emisiune pe Hay House Radio că atunci când avem sentimentul că nu avem voie să existăm sau suntem ameninţaţi sau respinşi de un grup, acest lucru duce la probleme cu densitatea oaselor şi osteoporoză. Şi eu ştiam de la Tai Chi, o coloană vertebrală şi o structură osoasă puternică sunt strâns legate de abilitatea noastră de a rămâne fermi pe poziţie în toate situaţiile de viaţă.

Am de gând de acum înainte să fiu mult mai atent la partea asta şi să nu mai las oamenii să mă întrerupă ca şi cum nici nu aş exista, să nu mai las orice nebun să facă scandal în jurul meu dacă-l pot opri mai ales în mod paşnic şi vreau să vorbesc mai ferm şi mai clar atunci când există un partener la discuţie care vrea să monopolizeze discuţia cu tot dinadinsul.

Am descoperit cu surprindere că

• mulţi oameni resping ideea că poţi învăţa de la alţii cum să fii mai bun sau mai eficient
• unii oameni, deşi perfect raţionali şi de treabă în general, au o părăre foarte proastă şi chiar o atitudine agresivă faţă de tot ceea ce ţine de practici orientale, tehnici energetice sau meditative şi grupuri de dezvoltare personală
• mulţi nu te lasă nici măcar să termini o frază şi sar pe tine, imediat cum te aud vorbind despre ceva despre care ei au o vagă idee, de obicei paralelă, şi preferă să-ţi explice ei cum stă treaba de fapt sau să-ţi dea ca exemplu o persoană despre care au auzit ei că “şi-a distrus viaţa după ce a practicat X”
• unii oameni cred că meditaţia te face să atragi demoni şi forţe malefice care apoi te vor acapara

Dacă acestui fel de critici le pot răspunde uşor cu noile arme pe care le am la dispoziţie: cunoaşterea, toleranţa, logica şi încrederea, încep să descopăr eu însumi din ce în ce mai multe practici şi meserii noi, care până şi pe mine mă fac simt scepticismul punând stăpânire pe mine, înainte de a apleca o ureche mai atentă asupra lor. Nu ştiu cum aş putea apăra astfel de lucruri în faţa criticilor. Am aflat citindu-l pe Eliade care este filozofia multor tradiţii spirituale, şi pot să vorbesc dintr-un punct de vedere mai informat. Dar tot de la Eliade am aflat că nici un lucru supranatural, oricât de ciudat ar părea (ritualuri demonice, yoghini cu abilităţi ieşite din comun, şamani şi magicieni), nu sunt cu totul lipsite de adevăr şi am discutat cu oameni avizaţi care mi-au confirmat faptul că multe lucruri sunt cu adevărat posibilie. Am aflat apoi că mulţi experţi în dezvoltare personală au fenomene “psychic”, că mulţi experţi în NLP vorbesc despre lucruri spirituale în paralel cu tehnicile “mentale”, am aflat că există medici intuitivi cu studii aprofundate în neurologiei, că există terapii cu cristale, cu îngeri şi că Feng Shui-ul este o artă şi o ştiinţă tradiţională cu baze solide empirice. Cum fac să menţin contactul cu lumea asta atât de fascinantă a noilor terapii şi practici alternative în faţa scepticismului oamenilor care nu cred decât în ceea ce este “mainstream” şi recunoscut de comunitatea ştiinţifică dominantă?

Cred că şi dacă nu aş vrea să conving pe nimeni şi nu aş fi ataşat de rezultat, totuşi ar fi important să fac acest lucru, pentru că simt că aceasta este menirea mea şi poate, lucrul la care aş fi bun. Întotdeauna mi-am dorit să fiu o inspiraţie pentru alţii. Cel puţin, aş vrea să mai spulber un pic scepticismul accentuat şi dăunător.

Poate această dorinţă se datorează şi faptului că eu am descoperit multe lucruri la sugestia binevenită a altcuiva, care a venit la mine şi mi-a spus “cartea asta te va ajuta să-ţi lărgeşti orizotul” sau cineva care a pus un videoclip pe un forum care m-a făcut să îmi schimb concepţia asupra întregii existenţe. Nu aş vrea ca nimeni să piardă ocazia de a afla ceva ce l-ar putea ajuta pe drumul său, doar pentru că eu am ezitat să vorbesc sau să “mă manifest” din cauza criticilor care m-au “asaltat” până acum.

Oare faptul că eu am descoperit lucrurile printr-o serie de coincidenţe sau întâlniri favorabile ce înseamnă? Că fiecare descoperă ceea ce are nevoie la momentul potrivit pentru el? Sau că eu ar trebui să încerc să creez momentul oportun şi pentru alţii, aşa cum alţii l-au creat pentru mine?

“Mica” mea experienta de pana acum la o prima analiza este minia, cu toate ca am avut destule oportunitati,dar le-am dat cu piciorul , pur si simplu lasandu-ma in voia sortii.

Am inteles ca ma aflu intr-o perioada de stress si ceea ce mi se intampla este de fapt asa numita “criza” melodramatic a varstei de 30 ani.

Am auzit atatea povesti despre asa numita criza si nu prea aveam incredere cand imi erau povestite, uneori chiar ma amuzam si faceam haz de necaz.

Dar iata ca am ajuns sa o traiesc si eu si sa o si constientizez.

Se pare ca odata cu trecerea timpului, mai des ma lovesc de privirile suspecte si judecatile aspre ale celor care afla ca am 30 de ani si sunt necasatorita.

Nu am incercat sa descopar riduri noi, nici nu am cautat. Dar stiu ca sunt de 10 ori mai implinită sexual ca la 20, am mai puţini amici, dar mai de suflet prieteni ca la 25. Si am mai descoperit ceva senzaţional la 30 de ani. Există timp pentru orice!

Toate aceste trairi interioare, zbucium, care le-am trait zilnic, m-au ajutat foarte mult sa ma regasesc, am devenit mult mai constienta de mine, de sufletul meu, de dorintele mele.

Imi doream sa iubesc si sa fiu iubita, dar mai presus de orice imi doream sa fiu impacata cu mine insami!Am decis sa pun capat unei relatii frumoase, dar in care personal nu credeam,simteam cum partenerul meu nu isi doreste o relatie serioasa,nu este pregatit un angajament sau responsabilitatile ce vin odata cu aceasta relatie il incomodeaza.

Aceasta decizie a adus in sufletul meu o usurare totala, ma simteam libera si lipsita de griji, parca ma nascusem a doua oara si imi doream sa imi traiesc viata asa cum imi doream fara a face compromisuri.

Aceasta usurare a durat destul de putin, pentru ca a urmat o perioada grea, ma gandeam daca am luat o decizie corecta, daca omul respectiv sufera, daca ii este dor de mine, daca l-am ranit cu ceva.

Am inceput sa citesc diverse romane de dragoste, devenisem un fan al cartilor lui si blogului lui Alice Nastase ( conduce revista TANGO).

Apoi a urmat perioada cand mi-am dorit o schimbare si in infatisare , stil si zic ca mi-a reusit devenind blonda J

Toate aceasta criza m-a ajutat sa inteleg urmatorul lucru: ”Nu mi-e dor de adolescenta! “

Simt ca in fiecare zi intineresc.De ce nu?!Nu imi doresc nici o clipa sa revin la anii adolescentei, anii marilor framanarii, care mi-au tocat anii pana la epuizare.In facultate eram obsedata de fetele care aratau perfect, se imbracau pe masura,stiau ce sic and sa spuna.Avem tendinta de a le imita,sperand sa devin si eu o “mica stea” in umbra lor. Pe atunci imi era suficient un simplu compliment si parca toata lumea imi parea mai buna. Tot asa de bine puteam sa fiu ‘gazda’ unor critici, fie ele si prietenoase, ca eu sa ma pierd in disperarile vietii, din care greu mai puteam iesi. Idei fixe si complexante. Toate aceasta fac sa nu-mi fie dor de adolescenta, ci sa ma bucur de prezent. Cu toata fiinta mea. Asa cum stiu eu mai bine.