Am asteptat atat de mult aceasta calatorie, am simtit ca sunt atat de aproape si am ajuns sa fiu in sfarsit, eu. Sunt prezenta, acum si am renuntat sa mai detin controlul; sunt ceea ce simt si ma ascult. Imi iau timp si am rabdare sa privesc incotro mi se astern pasii.

A fost o calatorie frumoasa, iar cadoul oferit s-a dovedit a fi un pretext pentru ca eu sa ma pot cunoaste cu adevarat, sa ma pot linisti si sa ma gasesc pe mine. Sunt constienta acum de dansul meu, de viata asta in continua miscare si simt ca e OK… e ok ca dansez singura, e ok ca dansez cu ceilalti si printre ceilalti. Eu sunt aici si de aceea pot fi oriunde si pot dansa oricum. Am atata spatiu…in mine si in jur; este de ajuns sa il vad si sa il folosesc asa cum simt.

In aceasta caltorie mi-am pus semne de intrebare si am vazut cum anumite cuvinte au capatat un sens pentru mine, un sens pe care nu l-am interiorizat pana acum. Am vazut cum ma faceam mica atunci cand intalneam persoane care ma inspirau si preferam sa spun ‘lasa’. De ce? Pentru ca speram sa fiu si eu asa, erau lucruri care imi lipseau mie si pe care le cautam, nu era atunci timpul pentru ele. Ei bine, acum este timpul meu si aleg sa fiu prezenta si constienta.

M-am plimbat singura pe strazile frumoase din Viena si am zambit sincer si simplu pentru ca sunt libera. Folosesc prezentul pentru ca este ceva ce ma insoteste in continuare. Si calatoriile indepartate sau apropiate ma cheama din nou. Am rabdare si astept necunoscutul in  continuare pentru ca stiu ca momentele si clipele se vor asez perfect.

E liniste in mine si am nevoie inca de atata liniste si calm. Si nu le mai aman pentru un oarecare viitor, ci le las sa aiba loc acum, daca acum e timpul pentru ele.

E interesant cum inainte sa plec ma gandeam cum ar fi daca nu as mai fi, daca nu m-as mai intoarce de unde am plecat. Si intr-un mod ciudat, eu nu m-am intors, nu mai sunt cine am fost acum 10 zile, ci sunt in sfarsit, eu. Viata cu care eram obisnuita, nu o mai simt, ci aici, se intampla o noua viata cu mine.

Si in aceasta noua viata exista dans, muzica, sentimente, adiere, vant, liniste, acceptare. Inteleg ce nu am observat pana acum si ma inconjoara o magie care nu are logica, dar cine a spus ca ma mai intereseaza logica?

Poate una dintre lectiile cele mai frumoase constientizate, a fost faptul ca am cunoscut oameni noi, necunoscuti pana in acel moment. Oameni din toate colturile lumii, dar oameni de care nu pot spune ca m-am despartit cand am plecat. Pentru ca daca s-a intamplat sa ne intalnim o data, cu siguranta ne vom mai intalni… poate peste o zi, 6 luni, 10 ani sau peste o viata. Dar cu siguranta, ne vom mai intalni cumva, iar eu cred ca Viena ma va astepta din nou, in curand

Mulţi cred că de fapt cheia succesului este să fii şmecher, realist, versat, egoist şi “înfipt”. Deşi această cale poate să meargă pentru unii, eu cred că pe termen lung, calea “luminii” este cea mai eficientă. Mai ales dacă ideea de succes include şi fericirea ta cât şi fericirea celor din jur, cum e cazul meu. În acelaşi timp, cred că ete important să faci ceea ce-ţi inspiră pasiune pentru că altfel s-ar putea să îţi lipsească energia necesară. Dacă aş avea succes făcându-l pe altul să eşueze, nu aş putea considera acest lucru un succes, pentru că ar fi un succes numai dintr-u singur punct de vedere: al meu. Dar acesta ar fi un mod redus de a privi lumea, pentru că important este contribuţia fiecăruia la bunăstarea tuturor, deşi în sutiatii extreme, recunosc că aş putea uita cu uşurinţă acest lucru. Dar atâta timp cât am capul pe umeri trebuie să acţionez eficient şi asta înseamnă să acţionez astfel încât să produc cât mai multă valoare pentru cât mai mulţi oameni.

Având clar în minte ceea ce vreau să fac şi cum vreau să le îmbin: Tai Chi, training şi coaching, blogging şi alte chestii, rămâne doar să îmi depăşesc blocajele care mă împiedica să transform aceste dorinţe într-o realitate.

Care ar putea fi aceste blocaje?

1. Lipsa de încredere în faptul că alţii vor aprecia ceea ce fac eu, găsind munca mea valoroasă. Eu sunt sigur că am ceva de oferit, dar în adâncul meu nu simt deloc faptul că şi altcineva ar putea aprecia lucrurile astea. Mai ales că de fiecare dată când am încercat să ofer ceva, chair şi pe gratis, nimeni nu a fost interesat nici măcar de un “preview”. Sau aproape de fiecare dată.

2. Faptul că nu văd posibilitatea de a primi o sumă considerabilă de bani în schimbul unei activităţi pe care o fac cu plăcere. Vreau să îmi schimb această atitudine dar am impresia că numai având succes şi câştigând efectiv nişte bani pot să ajung să simt în permanenţă că banii sunt uşor de obţinut. Un fel de cerc vicios din care se iese lent, dar şi asta cred că se poate schimba.

3. Oare am vreo prejudecată faţă de ideea de a avea mulţi bani sau faţă de oamenii foarte bogaţi? Steve Pavlina spunea că relaţia ta cu oamenii cei mai bogaţi este exact relaţia ta cu ideea de bani în sine. De exemplu, dacă cineva crede că oamenii bogaţi sunt inaccesibili sau sunt doar la televizor, atunci va fi puţin probabil să devină el însuşi un om bogat. Sau dacă cineva crede că toţi oamenii bogaţi au devenit bogaţi furând sau înşelând pe alţii, atunci el nu va reuşi niciodată să ajungă bogat fără a fura, pentru că în mintea lui cele două aspecte sunt corelate. Dacă va vrea să fie cinstit, se va sabota singur şi nu îşi va permite să aibă succes. Întrucât eu nu vreau să devin şarlatan, trebuie să am grijă să nu fac astfel de asocieri şi să fiu deschis către ideea de a avea succes făcând lucruri frumoase şi cinstite.

În primul rând, categoric nu consider că oamenii bogaţi sunt şarlatani, dar cred că am impresia că în România, oamenii bogaţi sunt în general şarlatani. În afară, am văzut mult prea mulţi oameni dintre cei mai minunaţi şi mai autentici care au atins o situaţie financiară extraordinară şi abundena lor le permite să dea şi mai mult altora. Dar la noi, nu pot spune că sunt prieten cu foarte mulţi oameni bogaţi ca să văd ce fel de oameni sunt.

În al doilea rând, mă reţine şi faptul că nu cred că ar trebui să am mai mulţi bani ca alţii, şi de fiecare dată când văd oamenii străzii dormind în frig şi mizerie mi-e greu să procesez ceea ce se întâmplă chiar sub nasul nostru, şi mă întreb ce drept am eu să mă lăfăi într-un apartament de 2 camere şi să beneficiez de atâtea avantaje. Pe de altă parte, sunt sigur că, având foarte mult, aş putea şi eu la rândul meu să dau mai departe din ceea ce am, creând abundenţă şi pentru alţii. Aş putea de exemplu să îi învăţ cum voi fi ajuns eu de la situaţia mea actuală la abundenţa pe care o voi avea atunci.

4. Vârsta este de asemenea un factor care poate pune semne de întrebare. Cine ar vrea să apeleze la serviciile unui om de 22 de ani ca să îl înveţe pe el cum să îşi schimbe viaţa în bine? Ce om de 30, 40 de ani ar vrea să înveţe de la mine cum să trăiască mai eficient sau mai bine? Singurul lucru care îmi dă siguranţă aici este profesia de instructor de Tai Chi, pentru că acolo chiar este evident că cineva care stăpâneşte tehnica poate să înveţe pe cineva care este începător, indiferent de vârsta, şi chiar am avut satisfacţia de a primi câteva complimente în acest sens.

În concluzie, vreau să actionez in doua feluri principale: in primul rand sa ma perfectionez cat mai mult in toate domeniile în care vreau să profesez, pentru a compensa printr-un exces de zel lipsa “prestanţei” de mare trainer, autor sau alte chestii, iar în al doilea rând, să spun tuturor despre ceea ce fac cu încredere, pentru a atrage cât mai multe cunoştinţe şi oameni care au aceleaşi preocupări.

Imi este destul de greu sa aleg primele 3 lucruri pentru care sunt recunoscator in 2009, mai ales pentru ca am invatat ca actiunea este o sursa importanta de success si sunt in primul rand recunoscator pentru fiecare actiune pe care am facut-o de-a lungul anului.

Sunt recunoscator atat pentru actiunile care au avut finalitatea asteptata sau dorita de mine, dar si pentru cele a caror rezultat a fost diferit de cel asteptat de mine.

Mai ales pentru cele din urma sunt recunoscator, pentru ca ele m-au facut sa traiesc viata din plin si sa invat lucururi noi.

Cele 3 lucruri pentru care sunt recunoscator in 2009:

1. Dezvoltarea mea personala prin participarea la Whichway si prin cele doua traininguri de la Synergy

2. Reconectarea cu vechi prieteni si crearea unora noi. Le multumesc lor ca imi acorda prietenia si increderea.

3. Descoperirea unui sentiment minunat de implinire atunci cand am descoperit ca am facut tot ceea ce puteam eu face intr-o situatie de viata si iubire.

Aceeasi problema o am cu alegerea lucrurilor pe care vreau sa le fac in 2010, pentru ca sunt foarte multe lucrurile pe care le doresc, numai ca sunt convins ca viata poate sa imi arate lucruri la fel de minunate pe care acuma nici nu mi le pot imagina.

Cele 3 lucruri pe care mi le doresc in 2010:

1. Conectarea intre minte si suflet care vine impreuna cu deschiderea mea si intelegerea mai profunda a lumii din jur.

2. Sa continui evolutia mea personala pana la nivelul la care voi avea capacitatea de a oferi impulsul evolutiei celor din jurul meu.

3. O comunicare mai buna cu fratele meu si familia mea

Provocarea mea este ca pana la urmatoarea intalnire sa imi definitivez obiectivele pe termen scurt si mediu in cele 13 domenii de viata pe care le-am ales sa le setez niste puncte de reper.

Se pare ca au inceput sa dea roade

Cum s-a intamplat asa?

Simplu.Am luat viata chiar cum este ea.

Asta fac mereu si ma bucur chiar eu

Ma simt minunat pentru ca iubesc si ma bucur fara de pacat

S-a pus intrebarea unui bilant

Nu cred ca e important  sa stau acum sa adun ceea ce am facut si sa incep sa spun!

Sunt foarte bucuroasa si ma bucur de fiecare clipa

Viata merita traita si privita pana in ultima clipa

Maine nu sti ce se va intampla ,   bine e sa  iei totul  asa

Simt acum sa fac mai multe si sa ma focusez pe lucruri placute’

Iubesc si traiesc si sincer vreau sa nu incetez

A fi copil

Si a ma sensibiliza la fiecare tril

Simt fluturi in stomac

Si iubirea la fiecare fir din cap…

Ce voi face anul asta:

-Cursuri de NLP si apoi coaching

-Cursuri de salsa

-Bloguletul meu cu poezii

Si ma voi bucura de iubire

Si imi voi urma calea spre fericire

Provocare: sa continui sa iert si sa iubesc ca acum

Răspunsul la întrebare este … evident: NU!

Soluţia: să fac ceva, să încep să mă bucur de ceea ce mă înconjoară, chiar mai mult.

Ok, nu voi fi chiar un novice sau începător, pentru că spre fericirea mea, de început, deja am început: să vorbesc şi să mă joc cu căţeluşii vecinilor de bloc, să mă ridic dimineaţa zâmbind pentru că soarele se juca deja pe nasul meu (dar astă vară, când reuşeam şi eu să mă trezesc mai devreme … acum dorm zdravăn fără să mă mai trezească el, năzdrăvanul de soare), să mă bucur de puii de vrăbiuţe şi câte şi mai câte.

Am stabilit că de început am început, acum ar trebui să mă gândesc sau mai degrabă să nu mă mai gandesc, ci să fac mai mult, … direct şi mai bine spus: să îmi acord răgazul necesar să o fac la modul serios. Şi atunci cel mai indicat ar fi să îmi fac o listă cu ceea ce se întâmplă în jurul meu – lucruri/evenimente, pe care eu aş vrea să le fac, la care aş vrea să particip, dar din varii motive nu o fac:

- să mă bucur de cireşul japonez din Grădina Botanică, pe care îl tot ratez de vreo 4 ani,

- să mă bucur de o seară de pictură cu prietena mea de suflet,

- să mă bucur mai des de o cafea aromată în compania fetelor (în ultima vreme am facut-o mai rar, deşi era unul dintre lucrurile pe care mi le reglasem cât de cât),

- să îmi acord mai mult timp pentru lecţiile de franceză,

- să citesc mai mult şi să mă uit mai puţin la televizor,

- să merg la operă, teatru sau balet o dată pe lună şi să îmi fac din asta un ritual bine înrădăcinat,

- să mai călătoresc cu trenul – lucru care mie îmi place fooooarte mult,

- să merg la bazin şi poate … să ma apuc să învăţ şi să înnot, nu doar gym,

- să merg mai des în natură: parc, deal, munte, mare,

- să ascult mult mai des muzica ce-mi este dragă …

Şi mă opresc aici, dar am să consider această listă, o listă deschisă şi chiar invit pe oricine să mai adauge lucruri faine, pe care eu poate le-am uitat sau … cine ştie, poate lista mea chiar inspiră şi pe altcineva

Cam până într-o săptămână mă provoc (pe mine) să bifez, la modul serios, cel puţin 3 lucruri din my “to be done” list – iaca am şi botezat-o

Asta e o intrebare buna pentru mine. Incotro simt ca e timpul sa merg, cine mai vreau sa fiu, cine sunt deja?

photo credit: mjpeacecorps

Am crezut ca vreau sa fac anumite lucruri pentru ca vreau sa fie un “check” pe lista mea. Dar ciudat, lucrurile astea nici nu exista pe asa zisa mea lista pentru ca nu sunt ce imi doresc cel mai mult. Si de aceea probabil, nu merg si nu se intapla pentru ca nu sunt ale mele. Mi-am amintit ca eu nu sunt ca ceilalti, ca nu am acelasi drum cu o majoritate si ca ma bucur ca e asa. Ceea ce imi doresc e posibil sa fie deja cu ceva trepte mai incolo, sarind peste anumite etape, cum s-a intamplat si pana acum. Si chiar uitandu-ma putin in trecut, m-am distrat alaturi de oameni deosebiti, m-am descoperit si m-am gasit pe mine, multumita.

Ma gandesc ca as putea face atattea, dar nu ma apuc de nimic. Poate tocmai fiindca nu stiu ce vreau sau nu ma las sa stiu. Si e normal sa ma razgandesc din moment ce nu ascult ce vreau de fapt, ce ma face sa zambesc din snin si ce imi aduce bucurie. Prefer sa spun ca ar fi frumos si asta si cealalta, dar ce sunt eu cu adevarat?

In acest moment, ce imi doresc mult e sa plec oriunde, sa calatoresc, sa vad lucruri noi si sa fiu intr-un loc pe care l-am vazut doar in poze, oricare ar fi locul acela. Si nu m-am mai simtit demult asa… e o dorinta echilibrata, nu vreau cu orice pret si nu ma agat de aceasta idee, dar ma face sa visez si asta imi doresc acum. Nu am mai plecat de mult si cred ca as aprecia mai bine ce as intalni acum. Da, asta imi dorec si sunt atenta la ce se iveste in jurul meu pentru ca poate voi pleca. Nu vreau sa raman in vreo tara straina, vreau doar sa fiu eu cu mine intr-un avion fara a stii ce ma asteapta exact si sa ma minunez de tot ce descopar. Si la intoarcere sa vin mai impacata cu mine si cu anume ganduri si sa inceapa din nou, ceva frumos, asa cum a inceput cand m-am intors din ultima calatorie.

photo credit: Dru!

Am scris atat despre aceasta dorinta pe care o simt atat de aproape de sfletul meu ca nu as mai pleca de langa aceste ganduri. Asta ma face sa zambesc.

Mi-am dat seama ca e important pentru mine sa stiu ca ce imi doresc e ceea ce simt, ca sunt eu si nu cea au avut ceilalti sau isi doresc ei. Din cand in cand, ma mai pierd prin ideile celor din jur, dar imi revin in fire. Da, e mai usor sa iei o reteta de la cineva, sa preiei un vis daca nu te conformezi cu monotonia, dar asta nu ma implineste deloc. Probabil de aceea nu ma pot hotari; nu am umblat pe unde trebuie sau am incercat sa vad ceea ce nu exista de fapt pentru mine. Si ce nu merge, nu merge si daca eu nu simt, nu se va intampla nimic.

Am idei care merg ba intr-o parte, ba in alta, dar se pare ca acum ele merg doar intr-o directie in care sa poata deveni realitate. Si pentru ca nu stiu care e acea directie si nu e una din cele pe care zic eu ca le vad, am decis sa renunt.  Sa renunt la a mai cauta neincetat, bineinteles, nu definitiv si la tot. Las ca ceea ce caut sa ma gaseasca, nu ma mai gandesc atat de mult daca asta e ceea ce vreau sa fac. Sunt atenta sa vad ce sui mi se deschid pentru ca e posibil ca in incercarea mea de a deschide o usa, sa nu vad usa de langa mine care s-a deschis zgomotos ca sa ma trezeasca.

Sriu si vad aceste concluzii si sunt noi pentru mine, chiar se intampla lucruri in viata mea. Si nu credeam ca va fi asa prea curand. Am impresia in acelasi timp, ca se intampla ceva ce a mai avut loc odata, doar ca acum eu sunt altfel. Poate aceste cuvinte vor avea mai mult sens peste un timp decat au in acest moment.

Nu vreau sa mai fac ceva anume acum, sa imi propun atat de multe sau doar un lucru in mod particular. Vreau sa privesc cu curiozitate, entuziasm si surprindere placuta ce mi se intampla. Au ajuns sa imi placa mie surprizele? Uite ca s-a intamplat si asta

Tot observ ca lucrurile de care nu ma credeam in stare, ajung sa le fac si chiar sa imi doresc sa le duc la bun sfarsit. Sunt aspecte de  care ma temeam sau fata de care ma simteam nepregatita, dar care e posibil sa devina chiar un mod de a trai si un pas mai aproape de scopul meu.

Nici eu nu cunosc mai multe acum, dar voi afla si voi scrie atunci si pana voi ajunge la raspunsurile ce vor naste alte intrebari. Intre timp, am doar o rugaminte pentru mine: fii fericita!

Provocare: sa observ de fiecare data cand ceva e altfel decat de obicei si sa vad legatura dintre ce gandesc si ce mi se intampla.

viata are puterea extraordinara de a face miracole, iar ca acestea sa se materializeze este important ca noi nu doar sa le cerem ci sa le si lasam sa se intample.

Ca sa fie mai usor de inteles ce vreau sa spun, m-am gandit sa expun aici o poveste pe care poate multi dintre voi o stiti. Un om sarac a inceput la un moment dat sa se roage la Dumnezeu ca sa castige la loto. A inceput prin a isi spune toata speranta ca prin rugaciunea lui zilnica Dumnezeu in va asculta. Asadar, cu disciplina, se ruga seara de seara. In primele zile si primele saptamani se ruga plin de incredere. Apoi, incet-incet parca ii venea sa il intrebe in rugaciuni pe Dumnezeu de ce nu castiga si el la loto. Dupa o perioada ajunsese ca in fiecare seara pe langa rugaciune sa il si intrebe pe Dumnezeu “Doamne, ma rog la tine seara de seara, duc o viata linistita si nu pacatuiesc. De ce nu imi raspunzi si mie la rugaciuni si sa ma ajuti sa joc la loto?”. Dupa o perioada se spune ca a primit si un raspuns de la Dumnezeu: “Dar de ce nu joci si tu la loto?”

photo credit: apgwhite

Pentru ca mi-am adus aminte si imi place sa ma cufund in aceste povesti pe masura ce le scriu, o sa mai povestesc una (sau mai bine zis o rescriu cu propriile detalii ). Cica la un moment dat vin indundatiile peste un satuc. Un nene gaseste un acoperis al unei case pe care se refugiaza si cu credinta in rugaciunea lui, se pregatea sa fie salvat. Avea credinta ca rugaciunea ii va trezi atentia lui Dumnezeu si va primi un ajutor pentru a fi salvat. Stand acolo la un moment dat cineva, ca se tinea de un bustean il intreaba “Hei, vrei sa vii cu mine pe bustean?”. El raspunde “Nu, multumesc. E riscant. Raman aici pentru ca ma rog si sunt sigur ca Dumnezeu ma va salva.” Mai sta el ce mai sta si inca un grup de oameni, pe un fel de pluta, trec pe langa el si il intreaba “Hei, vrei sa vii cu noi pe pluta asta?”. El raspunde “Nu, multumesc. E riscant si oricum Dumnezeu ma va salva.” Dupa inca cateva ceasuri, trec pe langa el doi cetateni intr-o barca si vazand ca acoperisul pe care el statea mai avea putin si avea sa fie inghitit de ape, vin spre el sa il ia cu ei “Hai cu noi in barca pentru ca aici o sa te ia apele si te vei ineca.” El le raspunde “Nu, multumesc. As veni, insa sunt sigur ca Dumnezeu ma va salva si nu vreau sa plec de aici si  sa nu ma gaseasca ajutoarele pe care el le-a trimis dupa mine.” Dupa cateva minute insa casa fu inghitita cu totul de ape, iar el se ineca. Dupa toate acestea vine si momentul Judecatii de Apoi. Aflat aici, cumva indignat intreaba “De ce nu am fost si el salvat, pentru ca m-am increzut cu totul in Dumnezeu?”. La care i se raspunde “Dar de ce ai refuzat toate cele trei ajutoare pe care ti le-am trimis?”

Prin aceste povesti nu am facut decat sa subiliez ceea ce deja am scris in randurile simple de la inceput: de multe ori ne pierdem in visuri, in a ne face sperante, in a ne astepta ca altii sa ne ajute, in a crede ca intr-o zi totul va fi mai bine….dar ne pierdem atat de mult in aceste dimensiuni, incat tot ceea ce vine catre noi, trece pe langa noi. Si ce este cel mai trist e ca aceste lucruri pe care le lasam sa treaca pe langa noi sunt chiar lucrurile pe care noi le cerem.

In ultima vreme am inceput sa vad din ce in ce mai mult viata ca pe un miracol. Chiar si ultima saptamana, prin exercitiul de sinceritate fata de mine si cei din jur, m-a condus direct si indirect tot catre aceasta constientizare – viata este un miracol ce se manifesta clipa de clipa. Fac o paranteza acum ca sa spun ca am dat drumul la radio si muzica pe care o ascult acum (intamplator sau nu) parca transmite acelasi lucru. Simt ca viata are aceasta putere de a ne simti pe fiecare dintre noi daca apreciem ceea ce ni se da sau nu, si practic ni se da pe masura lucrurilor pe care putem sa le apreciem.

Asadar, unde se ascund miracolele? In capacitatea noastra de a le constientiza zi de zi, clipa de clipa. Rezumand:

Singura conditie de a fi binecuvantati de cat mai multe miracole in viata noastra, este sa le constientizam pe cele care deja se intampla. Si, cu cat constientizam mai mult, cu atat ni se da mai mult!

PROVOCARE: Sa ma bucur saptamana asta de cat mai multe miracole pe care viata mi le ofera. Primul exercitiu a fost sa recitesc RECUNOSTINTA.