Toate acestea sunt vorbe. Auzite poate prea des, pentru unii devin clisee.

Pentru altii, poate mai inseamna ceva.

Iar eu vreau sa fiu dintre acei care vad in aceste vorbe o poveste. O poveste frumoasa despre noi, in care copilul intalneste adultul in spirit si in bucurie. Pentru ca a fi copil nu inseamna doar naivitate sau superficialitate, asa cum ar parea la o prima vedere. Copilul inseamna nuante. El surprinde mereu ca si o culoare indrazneata pe paleta. Se leaga de oameni si de obiecte din nevoia sporita de protectie. Copilul simte totul la scara marita si isi ofera sufletul mereu, se daruieste si daruieste doar din bucuria de a fi de folos. Si nu in ultimul rand, copilul se joaca.

Mi-am dat seama de curand ca eu apreciez copiii. Si ca totodata, simt nevoia tot mai pregnanta de a cauta in fiecare cotlon al sufletului meu, sa scotocesc cu grija pana scot la iveala copilul din mine. Si tot cautand, dau peste fragmente din el. Pentru ca seamana cu fericirea. Se compune si se des-compune din experiente si din trairi, pare ca iti sare in fata, insa in momentul in care ii simti consistenta, se scurge printre degete.

Mi-am dat seama ca eu gasesc copilul ascuns in momentele mele de entuziasm nebun, cand imi vine sa alerg si sa strig doar din nevoia de a da si altora din bucuria mea. Il gasesc in curiozitate. Imi place sa ma intreb si sa caut raspunsuri, imi plac provocarile. Il gasesc in momentele mele de libertate, cand scap de frica de ridicol, dar si atunci cand privesc in jur pentru un semn de aprobare. Copilul din mine isi scoate capul atunci cand ma atasez de oameni si de atmosfere, cand cred in oameni, chiar daca e uneori gratuit. Eu sunt joc si joaca, pentru ca ma iau la tranta cu viata doar de dragul competitiei.

Si pentru ca toate acestea trebuie sa poarte un nume, le numesc copilul launtric.Spre el imi intorc sufletul cand rutina si oboseala ma coplesesc. Din el imi trag radacinile sperantei ca totul trebuie sa se termine cu bine. Si cand ma intorc spre lumina, ochii incep sa-mi straluceasca. Imi mut atunci privirea din mine spre cei din jur, si, ca prin oglinda fermecata a lui C. Andersen, lumea apare altfel.E o lume incarcata creativ, spre care imi propun sa privesc atunci cand cad.

Dar, eu făcând parte din prima categorie de oameni, constat că de cele mai multe ori nu sunt acolo unde sunt, ci mă pierd în gânduri, îngrijorări, fac planuri şi rulez scenarii în capul meu, mă cert cu diverşi oameni în gând, ţin teorii sau încerc să rezolv probleme existenţiale.

Cred că din cauză că nu prea sunt în interiorul meu (cu mintea) întâmpin foarte multe din problemele mele în mod nejustificat, adică ele nu ar fi probleme pentru mine dacă aş fi prezent, ci ar fi floare la ureche. Dar motivul pentru care rămân blocat este că nu sunt aici, ca să le pot rezolva, iar în absenţa mea, numai prostii se întâmplă cu mine.

Un alt lucru care mă tem că mă tulbură sunt filmele şi serialele multe la care mă uit, cât şi jocurile pe care le joc (Counter Strike uneori, şi Starcraft mai nou – apropos, apare pe 27 iulie! ), şi mereu după ce mă joc constat că mintea mea este foarte agitată, adică este într-o stare diametral opusă meditaţiei, ca să zic aşa. Deşi până la urmă cred că îngrijorarea este şi mai “opusă” meditaţiei decât agitaţia asta… educativă, într-un fel.

Provocarea mea nu are legătură cu trăitul în prezent, pentru că la asta lucrez oricum, ci are legătură cu dorinţa de a face “raport” cu cât mai mulţi oameni, mai ales cei care mă enervează, poate astfel vom fi pe aceeaşi lungime de undă.

Pentru că, dacă m-aş asculta aş reuşi să-mi amintesc faptul că mi-am propus acum ceva timp să fiu o persoană senină.  Si eram mai senină şi păşeam mai uşor şi vedeam vântul şi ascultam ploaia şi zâmbeam norilor şi acceptam gâdilatul soarelui, chicotind de bucurie

Acum îmi dau seama cât de fain era … aproape am uitat!

Şi acum m-am oprit …să ascult melodia Enyei … cât e de faină (merci Miri).  Aşa ar trebui să fac.

Dar nuuuu … eu o iau la galop şi mă grăbesc de parcă m-ar aştepta o linie de finish … şi chiar nu vreau să mă grăbesc spre  acel ” finish” :p

Şi în mersul ăsta alert rezolv unele lucruri, pe fugă şi nu mă bucur întotdeauna de ceea ce mi se oferă. Aş vrea să mă strig “dar opreşte-te măi fată o clipă şi ascultă:  auzi ce frumos şoptesc copacii de venirea primăverii? Şi ce dacă ninge puţin, dacă te uiţi în zare ai să-i zăreşti pletele bălaie – nu vrei să-i faci cu mâna Primăverii?”

Dacă m-aş asculta aş reuşi să port o discuţie cu Viaţa.  O văd că-mi zâmbeşte, dar nu reuşesc să o aud pentru că ma tot grăbesc.

Dar cel mai frumos gest al ei a fost  şi … chiar m-a surprins puţin, că a început să alerge dupa mine .  Foarte determinată şi tot alergând eu şi ea după mine, din când în când mă ajungea şi-mi strecura în mâini câte un lucru minunat. “Cât de drăguţ din partea ei” şi am început să-i zâmbesc larg şi să mă bucur ca un copil. Şi ştiţi ce? Ieri m-am oprit să-i multumesc şi astăzi iarăşi.

Dacă m-aş asculta … ar trebui să mă aşez,  să o ascult …  şi să-i spun cu braţele deschise ” SURPRINDE-MĂ PLĂCUT  ”

Asta ar trebui să fac:  să mă opresc mai des şi să merg cu braţele deschise, să mă bucur de tot.

Am asteptat atat de mult aceasta calatorie, am simtit ca sunt atat de aproape si am ajuns sa fiu in sfarsit, eu. Sunt prezenta, acum si am renuntat sa mai detin controlul; sunt ceea ce simt si ma ascult. Imi iau timp si am rabdare sa privesc incotro mi se astern pasii.

A fost o calatorie frumoasa, iar cadoul oferit s-a dovedit a fi un pretext pentru ca eu sa ma pot cunoaste cu adevarat, sa ma pot linisti si sa ma gasesc pe mine. Sunt constienta acum de dansul meu, de viata asta in continua miscare si simt ca e OK… e ok ca dansez singura, e ok ca dansez cu ceilalti si printre ceilalti. Eu sunt aici si de aceea pot fi oriunde si pot dansa oricum. Am atata spatiu…in mine si in jur; este de ajuns sa il vad si sa il folosesc asa cum simt.

In aceasta caltorie mi-am pus semne de intrebare si am vazut cum anumite cuvinte au capatat un sens pentru mine, un sens pe care nu l-am interiorizat pana acum. Am vazut cum ma faceam mica atunci cand intalneam persoane care ma inspirau si preferam sa spun ‘lasa’. De ce? Pentru ca speram sa fiu si eu asa, erau lucruri care imi lipseau mie si pe care le cautam, nu era atunci timpul pentru ele. Ei bine, acum este timpul meu si aleg sa fiu prezenta si constienta.

M-am plimbat singura pe strazile frumoase din Viena si am zambit sincer si simplu pentru ca sunt libera. Folosesc prezentul pentru ca este ceva ce ma insoteste in continuare. Si calatoriile indepartate sau apropiate ma cheama din nou. Am rabdare si astept necunoscutul in  continuare pentru ca stiu ca momentele si clipele se vor asez perfect.

E liniste in mine si am nevoie inca de atata liniste si calm. Si nu le mai aman pentru un oarecare viitor, ci le las sa aiba loc acum, daca acum e timpul pentru ele.

E interesant cum inainte sa plec ma gandeam cum ar fi daca nu as mai fi, daca nu m-as mai intoarce de unde am plecat. Si intr-un mod ciudat, eu nu m-am intors, nu mai sunt cine am fost acum 10 zile, ci sunt in sfarsit, eu. Viata cu care eram obisnuita, nu o mai simt, ci aici, se intampla o noua viata cu mine.

Si in aceasta noua viata exista dans, muzica, sentimente, adiere, vant, liniste, acceptare. Inteleg ce nu am observat pana acum si ma inconjoara o magie care nu are logica, dar cine a spus ca ma mai intereseaza logica?

Poate una dintre lectiile cele mai frumoase constientizate, a fost faptul ca am cunoscut oameni noi, necunoscuti pana in acel moment. Oameni din toate colturile lumii, dar oameni de care nu pot spune ca m-am despartit cand am plecat. Pentru ca daca s-a intamplat sa ne intalnim o data, cu siguranta ne vom mai intalni… poate peste o zi, 6 luni, 10 ani sau peste o viata. Dar cu siguranta, ne vom mai intalni cumva, iar eu cred ca Viena ma va astepta din nou, in curand

Mulţi cred că de fapt cheia succesului este să fii şmecher, realist, versat, egoist şi “înfipt”. Deşi această cale poate să meargă pentru unii, eu cred că pe termen lung, calea “luminii” este cea mai eficientă. Mai ales dacă ideea de succes include şi fericirea ta cât şi fericirea celor din jur, cum e cazul meu. În acelaşi timp, cred că ete important să faci ceea ce-ţi inspiră pasiune pentru că altfel s-ar putea să îţi lipsească energia necesară. Dacă aş avea succes făcându-l pe altul să eşueze, nu aş putea considera acest lucru un succes, pentru că ar fi un succes numai dintr-u singur punct de vedere: al meu. Dar acesta ar fi un mod redus de a privi lumea, pentru că important este contribuţia fiecăruia la bunăstarea tuturor, deşi în sutiatii extreme, recunosc că aş putea uita cu uşurinţă acest lucru. Dar atâta timp cât am capul pe umeri trebuie să acţionez eficient şi asta înseamnă să acţionez astfel încât să produc cât mai multă valoare pentru cât mai mulţi oameni.

Având clar în minte ceea ce vreau să fac şi cum vreau să le îmbin: Tai Chi, training şi coaching, blogging şi alte chestii, rămâne doar să îmi depăşesc blocajele care mă împiedica să transform aceste dorinţe într-o realitate.

Care ar putea fi aceste blocaje?

1. Lipsa de încredere în faptul că alţii vor aprecia ceea ce fac eu, găsind munca mea valoroasă. Eu sunt sigur că am ceva de oferit, dar în adâncul meu nu simt deloc faptul că şi altcineva ar putea aprecia lucrurile astea. Mai ales că de fiecare dată când am încercat să ofer ceva, chair şi pe gratis, nimeni nu a fost interesat nici măcar de un “preview”. Sau aproape de fiecare dată.

2. Faptul că nu văd posibilitatea de a primi o sumă considerabilă de bani în schimbul unei activităţi pe care o fac cu plăcere. Vreau să îmi schimb această atitudine dar am impresia că numai având succes şi câştigând efectiv nişte bani pot să ajung să simt în permanenţă că banii sunt uşor de obţinut. Un fel de cerc vicios din care se iese lent, dar şi asta cred că se poate schimba.

3. Oare am vreo prejudecată faţă de ideea de a avea mulţi bani sau faţă de oamenii foarte bogaţi? Steve Pavlina spunea că relaţia ta cu oamenii cei mai bogaţi este exact relaţia ta cu ideea de bani în sine. De exemplu, dacă cineva crede că oamenii bogaţi sunt inaccesibili sau sunt doar la televizor, atunci va fi puţin probabil să devină el însuşi un om bogat. Sau dacă cineva crede că toţi oamenii bogaţi au devenit bogaţi furând sau înşelând pe alţii, atunci el nu va reuşi niciodată să ajungă bogat fără a fura, pentru că în mintea lui cele două aspecte sunt corelate. Dacă va vrea să fie cinstit, se va sabota singur şi nu îşi va permite să aibă succes. Întrucât eu nu vreau să devin şarlatan, trebuie să am grijă să nu fac astfel de asocieri şi să fiu deschis către ideea de a avea succes făcând lucruri frumoase şi cinstite.

În primul rând, categoric nu consider că oamenii bogaţi sunt şarlatani, dar cred că am impresia că în România, oamenii bogaţi sunt în general şarlatani. În afară, am văzut mult prea mulţi oameni dintre cei mai minunaţi şi mai autentici care au atins o situaţie financiară extraordinară şi abundena lor le permite să dea şi mai mult altora. Dar la noi, nu pot spune că sunt prieten cu foarte mulţi oameni bogaţi ca să văd ce fel de oameni sunt.

În al doilea rând, mă reţine şi faptul că nu cred că ar trebui să am mai mulţi bani ca alţii, şi de fiecare dată când văd oamenii străzii dormind în frig şi mizerie mi-e greu să procesez ceea ce se întâmplă chiar sub nasul nostru, şi mă întreb ce drept am eu să mă lăfăi într-un apartament de 2 camere şi să beneficiez de atâtea avantaje. Pe de altă parte, sunt sigur că, având foarte mult, aş putea şi eu la rândul meu să dau mai departe din ceea ce am, creând abundenţă şi pentru alţii. Aş putea de exemplu să îi învăţ cum voi fi ajuns eu de la situaţia mea actuală la abundenţa pe care o voi avea atunci.

4. Vârsta este de asemenea un factor care poate pune semne de întrebare. Cine ar vrea să apeleze la serviciile unui om de 22 de ani ca să îl înveţe pe el cum să îşi schimbe viaţa în bine? Ce om de 30, 40 de ani ar vrea să înveţe de la mine cum să trăiască mai eficient sau mai bine? Singurul lucru care îmi dă siguranţă aici este profesia de instructor de Tai Chi, pentru că acolo chiar este evident că cineva care stăpâneşte tehnica poate să înveţe pe cineva care este începător, indiferent de vârsta, şi chiar am avut satisfacţia de a primi câteva complimente în acest sens.

În concluzie, vreau să actionez in doua feluri principale: in primul rand sa ma perfectionez cat mai mult in toate domeniile în care vreau să profesez, pentru a compensa printr-un exces de zel lipsa “prestanţei” de mare trainer, autor sau alte chestii, iar în al doilea rând, să spun tuturor despre ceea ce fac cu încredere, pentru a atrage cât mai multe cunoştinţe şi oameni care au aceleaşi preocupări.

Imi este destul de greu sa aleg primele 3 lucruri pentru care sunt recunoscator in 2009, mai ales pentru ca am invatat ca actiunea este o sursa importanta de success si sunt in primul rand recunoscator pentru fiecare actiune pe care am facut-o de-a lungul anului.

Sunt recunoscator atat pentru actiunile care au avut finalitatea asteptata sau dorita de mine, dar si pentru cele a caror rezultat a fost diferit de cel asteptat de mine.

Mai ales pentru cele din urma sunt recunoscator, pentru ca ele m-au facut sa traiesc viata din plin si sa invat lucururi noi.

Cele 3 lucruri pentru care sunt recunoscator in 2009:

1. Dezvoltarea mea personala prin participarea la Whichway si prin cele doua traininguri de la Synergy

2. Reconectarea cu vechi prieteni si crearea unora noi. Le multumesc lor ca imi acorda prietenia si increderea.

3. Descoperirea unui sentiment minunat de implinire atunci cand am descoperit ca am facut tot ceea ce puteam eu face intr-o situatie de viata si iubire.

Aceeasi problema o am cu alegerea lucrurilor pe care vreau sa le fac in 2010, pentru ca sunt foarte multe lucrurile pe care le doresc, numai ca sunt convins ca viata poate sa imi arate lucruri la fel de minunate pe care acuma nici nu mi le pot imagina.

Cele 3 lucruri pe care mi le doresc in 2010:

1. Conectarea intre minte si suflet care vine impreuna cu deschiderea mea si intelegerea mai profunda a lumii din jur.

2. Sa continui evolutia mea personala pana la nivelul la care voi avea capacitatea de a oferi impulsul evolutiei celor din jurul meu.

3. O comunicare mai buna cu fratele meu si familia mea

Provocarea mea este ca pana la urmatoarea intalnire sa imi definitivez obiectivele pe termen scurt si mediu in cele 13 domenii de viata pe care le-am ales sa le setez niste puncte de reper.

Se pare ca au inceput sa dea roade

Cum s-a intamplat asa?

Simplu.Am luat viata chiar cum este ea.

Asta fac mereu si ma bucur chiar eu

Ma simt minunat pentru ca iubesc si ma bucur fara de pacat

S-a pus intrebarea unui bilant

Nu cred ca e important  sa stau acum sa adun ceea ce am facut si sa incep sa spun!

Sunt foarte bucuroasa si ma bucur de fiecare clipa

Viata merita traita si privita pana in ultima clipa

Maine nu sti ce se va intampla ,   bine e sa  iei totul  asa

Simt acum sa fac mai multe si sa ma focusez pe lucruri placute’

Iubesc si traiesc si sincer vreau sa nu incetez

A fi copil

Si a ma sensibiliza la fiecare tril

Simt fluturi in stomac

Si iubirea la fiecare fir din cap…

Ce voi face anul asta:

-Cursuri de NLP si apoi coaching

-Cursuri de salsa

-Bloguletul meu cu poezii

Si ma voi bucura de iubire

Si imi voi urma calea spre fericire

Provocare: sa continui sa iert si sa iubesc ca acum

Răspunsul la întrebare este … evident: NU!

Soluţia: să fac ceva, să încep să mă bucur de ceea ce mă înconjoară, chiar mai mult.

Ok, nu voi fi chiar un novice sau începător, pentru că spre fericirea mea, de început, deja am început: să vorbesc şi să mă joc cu căţeluşii vecinilor de bloc, să mă ridic dimineaţa zâmbind pentru că soarele se juca deja pe nasul meu (dar astă vară, când reuşeam şi eu să mă trezesc mai devreme … acum dorm zdravăn fără să mă mai trezească el, năzdrăvanul de soare), să mă bucur de puii de vrăbiuţe şi câte şi mai câte.

Am stabilit că de început am început, acum ar trebui să mă gândesc sau mai degrabă să nu mă mai gandesc, ci să fac mai mult, … direct şi mai bine spus: să îmi acord răgazul necesar să o fac la modul serios. Şi atunci cel mai indicat ar fi să îmi fac o listă cu ceea ce se întâmplă în jurul meu – lucruri/evenimente, pe care eu aş vrea să le fac, la care aş vrea să particip, dar din varii motive nu o fac:

- să mă bucur de cireşul japonez din Grădina Botanică, pe care îl tot ratez de vreo 4 ani,

- să mă bucur de o seară de pictură cu prietena mea de suflet,

- să mă bucur mai des de o cafea aromată în compania fetelor (în ultima vreme am facut-o mai rar, deşi era unul dintre lucrurile pe care mi le reglasem cât de cât),

- să îmi acord mai mult timp pentru lecţiile de franceză,

- să citesc mai mult şi să mă uit mai puţin la televizor,

- să merg la operă, teatru sau balet o dată pe lună şi să îmi fac din asta un ritual bine înrădăcinat,

- să mai călătoresc cu trenul – lucru care mie îmi place fooooarte mult,

- să merg la bazin şi poate … să ma apuc să învăţ şi să înnot, nu doar gym,

- să merg mai des în natură: parc, deal, munte, mare,

- să ascult mult mai des muzica ce-mi este dragă …

Şi mă opresc aici, dar am să consider această listă, o listă deschisă şi chiar invit pe oricine să mai adauge lucruri faine, pe care eu poate le-am uitat sau … cine ştie, poate lista mea chiar inspiră şi pe altcineva

Cam până într-o săptămână mă provoc (pe mine) să bifez, la modul serios, cel puţin 3 lucruri din my “to be done” list – iaca am şi botezat-o