Totul a inceput dintr-un joc…un joc frumos de copii care invata sa talmaceasca cuvinte, sa desluseasca o compunere si sa trimita gandurile lor pe alte taramuri si meleaguri, mai colorate, mai luminate, asa cum este -de altfel- al lor suflet. Bucurosi, cu zambetul larg,  cu pasii inceti cauta sa cunoasca lumea si universul marinduli-se ochii si luminanduli-se privirea. Si cu al lor entuziasm ei vor a descoperi mistere si a picta din ceea ce inima le dicteaza pe plansa timpului albastru. Iar cand se opresc din cautare se vad deja oameni mari, cu pasii repezi si grabiti, porniti deja la drum, dar incotro nu stiu s-o apuce ; pierduti, haotici, pe o linie de la stanga la dreapta, sau de la dreapta la stanga ei cata(cauta) sa creasca in inaltime, bulucindu-se pe ici, pe colo de piedici…si nimerind in final spre ceea ce-i duc spre culmi si inaltimi, spre iluzii, vise si sperante. Si asa, intalnesc iubirea. Si jocul de copil, marcat de hop-uri, coborasuri si urcusuri se transforma, asa cum a pornit odata, intr-u joc fascinant de emotie, betie, de iubire… Acolo unde ei simt ca se regasesc pe ei insisi, acolo unde isi gasesc locul, acolo unde se simt cu adevarat vii si impliniti.

Where is the love…

I was in a deep mood…so deep I could feel the blue
So deep I could feel the red, the yellow in my blood, the white in my heart,
The black and the grey so “perfect” for a hard day, the green and the orange
For then I live the symphony of nature
But then I discovered violet,,,,for it was the colour for my final
The colour for my lifetime, the colour for my soul planet.
The red then expanded… …

Is the center of all things and feelings.

Cuvantul iubire se refera la o varietate de sentimente diferite, stari, atitudini variind de la generica placere pana la atractia interpersonala. Este sentimentul care ne face pe toti la fel si totodata unici. Este singurul sentiment care ne insoteste pe parcursul intregii vieti, de cand ne nastem si pana la sfarsit. Ne nastem din iubire, crestem iubiti si daruind iubire.

Iubirea este insasi esenta VIETII , este sentimetul cel mai maret pe care o fiinta umana il poate realiza.

Iubirea se manifesta sub mai multe forme dar dintre toate cea care ne face sa ne simtim cu adevarat  speciali si sa ne face sufletul sa cante de bucurie este IUBIREA FATA DE ACEL CINEVA.

Cand esti indragostit toate lucrurile capata sens, fiecare zi este o zi de primavara, toate pasarile canta pentru tine, fiecare melodie iti este adresata tie. Pentru unii acest sentiment poate dura toata viata pentru altii doar un anotimp sau poate mai putin. Important e sa il pretuim si sa ne bucuram de el atat cat dureaza si sa nu incetam niciodata sa il cautam.

Daca as putea sintetiza in cateva randuri ce este IUBIREA Antony Hopkins a spus-o cum nu se putea mai bine:

“Love is passion, obsession, someone you can’t live without.

Fall head over heels.

Find someone you can love like crazy and who’ll love you the same way back.

And how do you find him? …….Forget your head and listen to your heart.

Run the risk, if you get hurt, you’ll come back.

Because, the truth is there is no sense living your life without this.

To make the journey and not fall deeply in love – well, you haven’t lived a life at all. You have to try. Because if you haven’t tried, you haven’t lived.”

Live life loving!

Ieri am plantat un copacel.
Intre primele flori rasarite si primele ciripituri de pasarele asezate comod pentru prima oara pe crengile acestui copacel, zaresc doi copii pierduti in jocurile copilariei , un baietel si o fetita pierduti in aroma florilor de primavara ce ii inveleste intr-o patura curgatoare, incat se pierd in tainele timpului demult trecut.
Dintr-o data nu-i mai vad! Oare unde sunt?
Aaaa…uite-i!..sub crengile lungi ale ex-ului copacel, acum devenit deja adolescent pregatit sa imprumute ramurile sale tanarului “sculptor”, doritor de noi acrobatii in fata prezentei feminine ce asteapta nerabdatoare surpiza:

Un cerculet simbolic de copacel
Tine prizonier un degetel.
Primit in dar, din iubire
Pentru o amintire.

Te iubesc, ii spune..
Doua cuvinte nebune,construite de lume..
De ce mi le spui?ii spune..
Noi doi, nu suntem lume!

Suntem eu si tu, suntem noi.
Nu te teme! ii spune,
Vino cu mine in lume!
In lumea noastra de vise,

Sub copacel, raman aprinse…

Ieri copiii deveneau adolescenţi sub ramurile lui verzi ocrotindu-i la primul sărut; azi se joaca cu ramurile lui  pentru a forma inele eterne de iubire,  maine se vor relaxa pur şi simplu şi vor trăi în amintiri povestite şi repovestite, pentru alţi copii născuţi din acest arbore al vieţii.

IUBIREA ESTE VIATA! este un arbore, o floare, un fluture, este in noi, oamenii, este ceea ce ne face pe noi sa ne simtim oameni; e ca vantul, desi nu il vezi il simti; este despărţirea de noi, pentru a locui în inima celui sau a celei de lânga noi,  este un drum pe care toti dintre noi pasim, este o calatorie fara sfarsit, plina de zambete!

„Viata fara dragoste este ca si copacul fara flori sau fructe” – Khalil Gibran

„Iubirea iti acorda libertatea de care ai nevoie si te ajuta sa fii tu insuti” – Osho

„Iubirea nu este o relatie intre doua persoane. Ea este un stadiu al constiintei tale” – Osho

Il était une fois un martie, intre toate lunile de martie, un martie. Si povestea tace.

Iubirea nu exista in lumea noastra, exista numai intre granitele ochilor tai care stramtoreaza alti ochi; iubirea ca un ghem de creioane colorate care se danseaza fluid in interiorul unui timp care nu exista. Intr-un martie, acum multi sori, mi-ai crescut pe glezna un sfert din lumina, un sfert de lumina care iubeste, in ciuda inchipuirii, iubeste prezent – trecut si viitor, cimentate in suprapunerea punctului prezent. Lumina dintre noi alearga in fiecare noi, roteste pamanturi, vieti si trupuri si recunoaste cand nu mai poate alerga. Se sprijina de obiectul iubirii sau de proiectia credintei in iubirea obiectul iubirii.

Iubirea se transpune in renuntare, in rugamintea de a-mi distribui dreptul la fericire intre aripile mele, de a sti, fara sa aflu, ca fiecare din ele cunoaste iubirea terestra si ultima fericire din trup, una aproape trupeste, cealalta intre timpi si note muzicale.

„Iubirea” si „este” sunt, de unde stau eu, incompatibile. Pot, totusi, sa vizualizez iubirea si viziunea: ca atunci cand pe peretii trupului se dezvolta radacini din degetele oamenilor care cresc mic, incet, lenes si pe care nu-i stii acolo. Un trup dintre cele alese, implodeaza (sic!), ocupa interiorul trupului amfitrionului, adoarme celelalte trupuri care inradacinasera peretii interiori ai trupulului si le topeste in el. Amfitrionul nu stie ca este locuit. Pe masura timpului, pielea i se intinde, scheletul se apropie de forme care se dezintegreaza sub greutatea propriei forme si se asambleaza in sfere care se rotesc in interior. Trupul nu-si mai recunoaste corporalitatea, se simte redus intr-o dimensiune care nu ii e familiara, dar pe care o intuieste deschisa spre toleranta.  Nu mai exista evidente din momentul in care primul trup si-a recuzat trupul, exista doar starea de bine latent, dar nu plat, un fel de plictis al unui spatiu sau al unui timp.

Vorbind, probabil, mai putin serios, dar mai adevarat, iubirea exista. Nu sub egida deformarilor pe care le-a produs ochiul meu, dar exista si eu ii iubesc existenta. Iubirea inconstienta in care traim nu dispune de limite si se intinde peste umerii nostri, intre care tese legaturi. Pielea ti se fisureaza si vezi dincolo de tine singurul lucru care exista si nu pentru ca tu crezi, exista. Iubirea creeaza lumi „aceleasi” cuprinse intr-un punct, in care noi suntem, noi si constiinta binelui din noi. Atat.

Iubirea exista sub toate formele si ceea ce consider ca e cu adevarat interesant si magic pana la urma, e simplul fapt ca ea este esenta tuturor lucrurilor. Ea exista in noi, este o stare de a fi, un fel de a transforma lumea in cel mai frumos vis visat vreodata. Si uneori e de ajuns ca o persoana neasteptata sa ne surprinds si sa ne trezeasca la aceasta singura realitate care exista: iubirea.

Pentru mine, iubirea nu se poate descrie, ea reprezinta toate cuvintele la un loc si trece dincolo de ele. Cand iubesti, nu ai nevoie sa te explici, nici nu mai ai nevoie de nimic si iubesti totul… Viata devine simpla si plina de sens doar pentru ca exista doua suflete care se iubesc. Si nu conteaza daca cei doi sunt departe, ei fac intotdeauna parte unul din celalalt prin ceea ce simt. E ca si cum intregul univers ar fi fost creat pentru intalnirea si implinirea lor, toate experientele de pana atunci nu ar fi fost decat un motiv pentru dragostea lor.

Observ stralucirea de pe fetele oamenilor pe langa care trec. Stiti oare de ce zambesc ei, de ce se simt ei insisi in totalitate cand sunt alaturi de cel pe care il iubesc? De ce pot sa astepte oricat e nevoie, de ce inteleg fara explicatii, de ce se intristeaza mai mult decat e cazul cand cel drag e trist? Nu e greu de ghicit… pentru ca iubesc. Iubind, te simti tu, fara teama si ceea ce ai mai bun, iese la iveala. Esti cum n-ai fost niciodata si uneori lumea se intoarce cu susul in jos. Capeti incredere si rabdare, liniste si ganduri frumoase si desi toate erau deja parte din tine, a fost nevoie de o anumita zi (de vara) pentru ca acestea sa capete insemnatate.

Iubirea inseamna sa apreciezi si sa accepti dincolo de diferente si aparente. Ceea ce leaga sufletele, se poate explica cu greu dar tocmai acesta e farmecul… “nerostirea” ci trairea. Iubirea nu are nici inceput si nici sfarsit pentru ca dupa cum am mai spus, ea este esenta fiecaruia dintre noi. Iubirea se creeaza insa; ea este pur si simplu dar este si creata permanent de noi, noi creandu-ne la randul nostru prin ea. Iubirea se schimba si ne schimba si de aceea e minunata…pentru ca e altfel dar e aceeasi.

Si sincer, oricat ne-am ascunde de iubire, de fericire, de noi insine, oricat am amana, la timpul potrivit ea ne va aminti cine suntem si ne va face cei mai fericiti oameni de pe pamant.

Asculta ce simti…

Un el imaginar. Categorisire. Ocheade. O spranceana ridicata si un suras sagalnic, tainic. Un „oare?”. Un dor confuz, nestiut pana atunci care acum, insa, striga dupa o promisiune de implinire. Ganduri. Ciuda, invidie, dorinta sporita, tot imprecisa. Priviri ascunse, complice, pe sub breton. O chemare inabusita. Flirt. Joc. Mafia. Eu hot, tu hot. Eu hot, tu doctor. M-ai citit si m-ai salvat . Seara tarzie, ganduri parasite, uitate. Un „noapte buna”. Un Fericit trezit. O bataie stranie a inimii, un „nu stiu” ce ma cuprinse. Un indemn. Discutii. Uimire, curiozitate, nerabdare, tremur. O ciudatenie frumoasa si un frumos ciudat ! Seara rece si ploioasa, martie, teama, versuri. Imbratisare pe o banca, peisaj fara culoare, simtind cum se zbate viata in privirea celuilalt. Tremur, tot mai profund. Un martisor lasat in usa. Un vis, doua suflete la mare. Singurele garoafe la care ma gandesc cu durere pentru ca am ales sa nu le pastrez. Sarut stingher. Un inceput. O mana gadilata de un sentiment. O bucatica de piele ce-ti sugruma incheietura. Acum e alta, prima sade franta de traire intr-o cutiuta. A trecut timp peste noi. Si multa viata.

Am un mare zambet acum cand scriu. Sunt flori pictate pe pereti aici unde ma aflu. Ma uit la noi cu drag. O amintire vie. Noi doi am pictat iubirea in culori, o floare frumoasa. Ti-am folosit cuvintele. E acolo, ma mangaie si ma vegheaza in fiece clipa. Si simt ca esti aici, zambindu-ti de fapt tie. Foaia imi descreteste fruntea si imi insenineaza privirea. Esti aici. In randurile mele. Ma privesti adanc, linistitor. Ma intrebi ce as face daca nu mi-ar fi frica. Ti-as raspunde ca ma hranesc din sperante, nutrind o farama de curaj. Chiar de tu iti pleci privirea.

Am asteptat prea mult sa traiesc in timp ce traiam. Pentru ca nu am avut curajul sa culeg frumusetea fiecarei clipe. Pentru ca nu am stiut sa renunt la asteptari. Nu am trait ancorata intr-un prezent viu, ci ori intr-un trecut confuz, ori intr-un viitor idealist proiectat. Nu am trait, nici invatat nimic. A fost nevoie sa nu mai fii pentru asta. Am invatat iubirea. Am crescut. Daruiesc acum, la randu-mi.

Alfel. Nici mai frumos si nici mai fara de culoare. Doar altfel. Plin. Si ma bucur.

Ochisori