Tema asta este una foarte buna si ma determina sa fac ceva ce in fiecare zi imi spun ca trebuie sa fac. Citeam undeva acum ceva timp ca punctul de pornire in realizarea /implinirea viselor este sa le asterni pe o coala de hartie pentru ca in felul acesta le vei constietiza mult mai bine si vei fi mult mai determinat sa  pornesti  in a le si infaptui nu doar sa stii ca vrei sa faci acel lucru si sa amani momentul de incepere.

Asa ca, nous pouvons commencer:

Visele mele nu sunt cu nimic mai deosebite poate pentru multi pot parea prostesti pentru mine lucruri capitale. So…Master la o universitate de prestigiu din afara…..de ce acolo ….poate pare snobism …dar reputatia universitatii la care m-am gandit eu vorbeste de la sine , orasul este orasul visurilor mele …nu stiu daca vreau sa stau acolo o viata dar cativa ani cu siguranta.

Sa calatoresc, sa vad cat mai multe culturi si civilizatii. Primul pe lista mea…. Londra. In august sunt hotarata sa plec sa vizitez tot Uk. Primul pas sa imi cumpar biletul de avion. Inca un vis devenit provocare.Sa dansez  nu doar sa mimez ca dansez. Acum sa nu va inchipuiti ca nu stiu sa dansez.Pot,daca as fi singura in fata oglinzii dar intr-un club cand sunt pe ring parca inghet.

Astea sunt unele din visele mele pe termen scurt. Sunt si altele pe termen mai lung a caror realizare poate dura chiar si intreaga viata.

Ce sa fac cu visele mele..ar fi sa nu le pierd sa nu imi pierd speranta ca le voi realiza si sa actionez inspre realizarea lor.Visele alunga monotonia din viata noastra si ii da putina adrenalina. Fiecare vis e o calatorie spre un taram nemaivizitat inca.

Asa ca aleg acum sa ajung la adevarata intrebare pe care o evit cat de des pot… Ce vreau de fapt? Unde vreau sa ajung? Care sunt visele mele si ce fac cu ele? Ocolesc aceste intrebari pentru ca stiu ca raspunsurile ar schimba unele aspecte definitiv sau ca eu m-as sacrifica pentru visele mele. Nici eu nu le cunosc prea bine dar nu stiu de ce am impresia ca voi fi nevoita sa renunt la prea multe pentru ce imi doresc. Totusi, poate e doar o impresie.

In momentul de fata habar nu am incotro ma indrept. Stiu ca mi-ar placea sa merg pe un drum nou si sa las o urma dar nu stiu cum sa ajung acolo sau mai bine spus, inca nu vreau sa aflu. Si nesiguranta asta ma sperie cand incep sa ma gandesc prea mult. Dar mai e ceva… in ultima perioada incerc sa nu mai pun totul la indoiala, sa inteleg cu orice pret, sa iau decizii categorice. Incerc sa ascult ce simt si sa traiesc acum pentru ca daca exista vreun vis maret pentru mine, acela este sa traiesc aceasta viata in fericire, clipa de clipa, facandu-i pe cei din jur fericiti si ajutandu-i mereu. Si de fiecare data, incerc.

Odata, am visat sa schimb lumea dar am realizat pe parcurs ca singurul lucru pe care il pot schimba sunt eu si perspectiva din care privesc, felul in care aleg sa traiesc. Poate nu imi dau seama dar se pare ca deja traiesc o parte dintr-un vis pe care am uitat ca l-am avut: sunt inconjurata de oameni deosebiti si zambitori, am prieteni pe care ma pot baza oricand si care ma fac sa rad mereu, am o familie de nota 10 si lucrez la proiectele la care mi-am dorit. Mai lipseste (poate) acel suflet special cu care sa impart toate acestea asa cum imi doresc pentru ca nu putem vorbi de fericire decat cand o impartasim.

Saptamana asta imi propun sa ma trezesc in fiecare dimineata si sa imi spun zambind in oglinda: “ Imi traiesc visul oricare ar fi el si ma las ghidata de ceea ce simt cu adevarat!”

The life you are living is the dream of many!

Visurile mele traiesc la extremitatile fiintei mele, infipte ca un melc intr-o cochilie.

Se reprezinta in toate inconjururile trupului meu si eu le recunosc infaptuirile. Dar visurile mele nu sunt vii, nu se nasc cu termen de expirare si nu revendica „am fost nevoit sa imbatranesc”. Asta este motivul pentru care mi-e frica de ele si de persecutarea privirii lor.

As vrea sa traiesc cu respectul visurilor mele, dar vrerea si vointa nu mi se impaca in aceeasi palma. Le cuprind ca punandu-mi sfori si jucandu-ma de-a Dumnezeul meu, dar sunt un Dumnezeu care tace.

Uneori le plimb pe umeri, alteori pe interiorul coatelor, dar cel mai des merg cu visurile mele lipite pe talpi si am aceeasi senzatie din diminetile de vara de la bunici, cand ma plimbam prin lucerna si mi se parea ca treceam sublinia pamantului. Greutatea corpului meu se abolea si mi se parea ca plantele imi cresc din interiorul talpilor, pe peretii trupului, ca intr-un acvariu plin cu aer.

In fond, ce fac cu visurile mele?

Refuz sa le creditez pentru ca in spatele implinirii e un gol, un gol tenebros care te cuprinde in rosu. Si golul creeaza lipsa si lipsa nu creeaza, daca nu o mangai si nu-i spui ca iti e draga. E ca un mare punct care se apropie de mine si ma face sa ma recunosc in „Strigatul”. Visdul se leaga de timp, se impleteste in contra timpului si ma aplauda mereu cand stiu ca traiesc in afara timpului, ca timpul inca are rabdare…

Misiune: Creditez si incurajez orice vis care iese dintr-un alt trup, in fata trupului meu.

1. Le las sa vina in viata mea. Ma uit la ele. Le admir.

2. Le traiesc. Le fac sa devina realitate.

Trebuie sa recunosc ca astazi s-ar putea sa fie cea mai potrivita zi din viata mea pentru a scrie despre acest subiect. Astazi unul dintre cele mai noi vise ale mele a devenit realitate. Am gasit o editura care sa imi publice cartea pe care am scris-o si pana la sfarsit de an va mai aparea chiar si a doua carte. Nu-i asa ca este minunat? Ba da…si ma simt extraordinar. Este una dintre cele mai frumoase zile din viata mea. Iubesc viata. Ma bucur ca am vise. Ma bucur ca le traiesc. Ma bucur ca prin ele ii ajut si pe cei din jur. Ma bucur ca prin ele ii inspir si pe cei din jur. Ma bucur ca cei din jur ma sustin sa mi le traiesc. Ma bucur ca a le trai imi da si mai multa energie pentru a trai noi si noi vise.

Parca nici nu imi vine sa cred ca am ajuns aici in viata mea, insa am ajuns. Chiar sunt aici. Chiar am vise si mi le traiesc.

De ce spun asta? Acum cativa ani de zile nici macar nu indrazneam sa am propriile vise. Nu stiam mare lucru despre mine, despre ce pot sa fac. Ce sa mai spun despre faptul ca eu as fi putut avea chiar propriile mele vise?

Simt sa spun cateva lucruri importante:

• da, sunt roman
• da, traiesc in Romania
• da, in Romania ne putem implini visele

Sincer, eu nu mi-am pus niciodata intrebarea daca mi-as putea duce la implinire propriile vise traind in Romania, insa vad oameni care au senzatia ca visele si le pot trai doar in alta parte. Mi se pare putin trist acest lucru pentru ca, desi da, sunt provocari si in Romania, chiar exista tot ce avem nevoie daca stim ce ne dorim de la viata. Si asa ajung sa ma gandesc la intrebarea:

Tu ai vise?

Personal, in ultima vreme, intalnesc din ce in ce mai multi oameni in Romania care ma inspira. Sunt oameni care isi traiesc visele. Sunt oameni care au costruit companii, oameni care au crescut multinationale, oameni care au schimbat oameni, oameni care au crescut ONGuri…si inca o mai fac. Ma bucur sa ii vad, si pe ei…romani care isi duc la indeplinire visele…in Romania. Deci, cred ca ar trebui sa ne intrebam intai care sunt visele noastre si apoi sa ne pronuntam daca ni le putem sau nu trai in Romania.

Ce fac cu viselele mele?

1. Le las sa vina in viata mea. Ma uit la ele. Le admir.

2. Le traiesc. Le fac sa devina realitate.

Pastreaza-ti visele vii. Intelege ca pentru a realiza ceva trebuie sa ai credinta si incredere in tine, viziune, munca, determinare si daruire. Aminteste-ti ca toate lucrurile sunt posibile pentru cei care cred.

Gail Devers

photo credit: Florencetime

Visele sunt un fel de cutie psihologica in care ne adunam problemele emotionale cu care ne confruntam zi de zi.
Se spune ca exista 4 tipuri de vise:
•    Vise ce se adeveresc(prevestitoare)
•    Vise reale, traite cu intensitate
•    Vise ce se uita
•    Vise-cosmaruri
Eu pot spune ca le-am trait pe toate. Altcineva poate spune la fel. Insa felul cum le simtim si cum percepem aceste vise difera de la persoana la persoana.
De cele mai multe ori ador visele, insa sunt dati in care le urasc si dati in care simt nevoia sa fug de ele; cateodata simt teama, o teama ce imi strapunge sufletul si mintea transpunandu-mi toata actiunea imaginara atat de real incat simt nevoia sa ma indepartez de ele.
Si..dintr-o data ma trezesc in realitatea protectoare( cand ma aflu in pragul unui cosmar) sau realitatea nedorita(cand sunt prea euforica, intinsa pe pajistea libertatii inflorita de dorinte ascunse, indeplinite in fiecare secunda intens traita prin vis.
Visele prevestitoare ce se adeveresc fac parte din mine.
Intr-o seara am visat un baiat pe care nu il mai vazusem niciodata, insa in vis deja l-am fotografiat, iar a doua zi ii pastram poza in suflet.
Miraculos la o luna distanta de acest vis, el mi-a aparut in cale: ne-am cunoscut prin intermediul unei prietene si prima oara cand l-am vazut am ramas blocata, era identic cu cel din vis.
Nu voi uita niciodata sentimentul trait atunci!Deja ma simteam diferita, ma entuziasmam gandindu-ma ca pot visa si alte persoane, etc. Insa acesta a fost singurul de acest tip, unicul in care mi-am visat chiar sufletul-pereche.Si chiar cred in asta!
E minunat sa nu stii pe cineva si sa te indragostesti fara sa il vezi si apoi sa il vezi-“revezi” deja indragostita!
De atunci mi-am dorit foarte multe lucruri si gandindu-ma la ele le visez, ciudat sau nu, mi le si indeplinesc; insa doar atunci cand imi doresc cu adevarat sa le retraiesc.
Stiu ca revin involuntar la capitolul”iubire”, dar asta simt si asta ne inconjoara sufletele intr-un mod armonios si pozitiv declansand-ne zilnic vise formidabile!
Visez mii de vise si atunci cand mi le amintesc pe cele frumoase ma scufund intr-o euforie constanta ce declanseaza frumusetea visata in frumusetea numita viata.

Da. Eu. Visele. Viata. Aceste 4 cuvinte imi hranesc existenta intr-un mod miraculos. De ce? Pentru ca EU traiesc viata pe care vreau sa o am prin visele transpuse in realitate. Pentru ca Eu vreau sa spun Da la : Traiesc,  IUBESC si Visez pentru ca POT! Si oricine poate face asta.

VISATI!