E adevarul pur atunci cand stiu ca ceva se va intampla, e adevarul pur din bucuriile ce ni le ofera clipa de fata.

Viata e acel lucru ce prinde contur si infloreste incepand cu nasterea si sfarseste odata cu deceul, e adevarat insa……

Pentru mine viata este cu adevarat o provocare, realizez asta cu fiecare portiuni din visele ce ma suprind cu ochii deschisi, in care ma gandesc, stand in pat sau mergand cu metroul ce s-ar intampla daca…

E adevarul ce ma izbeste atunci cand ma gandesc la cai verzi pe pereti in loc sa trec la actiune.

E provocarea la care renunt de fiecare data cand ajung acasa, pentru a fi lenes, a sta la o bere si a nu face nimic…

Viata e adevarul cel induri de la ceilalti, care-ti zic ceea ce sa faci, insa e adevarul la care nu prea ai participat activ. Insa viata e totodata provocarea de a evolua, de a trece mai departe.

EU vorbesc acum in ganduri mari, cand adevarul e ca iar am devenit pentru doua – trei zile lenes, si comod. Am fost acasa si brusc orice provocare a fost adusa la tacere, eram si sunt iar pe taramul comoditatii.

Iar singurul efort a fost cel fizic, datorat sau provocat de mersul pe bicicleta si tenisul de masa, activitatile ce le iubesc si ma mai scot, din cand in cand, din starea de comoditate totala.

Viata mea va deveni iar provocarea continua pentru care traiesc…. a inceput a revenit odata cu aceste randuri si ziua de azi.

Adevarul e ca am lenevit… provocarea e sa folosesc energiile acumulate pentru a face lucrurile ce mi le doresc, sa le folosesc pentru a deveni eul ce-l caut.

Adevarul e ca am devenit lenes din comoditate, pe cand provocarea e sa nu mai aman lucrurile asa ca pentru saptamana aceasta nu voi mai amana nici un lucru le voi face pe toate atunci cand simt nevoia, cand simt… impulsul

 — -

O saptamana in care am incercat sa fac totul atunci cand simt, ma adus in fata unor noi provocari si ale unor stiluri diferite de viata, am cu noscut oameni noi dar am simtit si frica, ce pe alocuri nu am stiut sa o inving. Sunt fericit ca mi-am gasit un obicei ce-mi provoaca mult rau, cand vine vorba de stari de spirit. Veti auzi probabil despre el in urmatorul articol.

Insa va provoc si pe voi sa simtiti adevarul din clipele ce le traiesti la timpul prezent, si nu cu gandul in alte parti, nu cu gandul la alte lucruri… ci acum, si aici sa fii constient de monitorul din fata ta, de ceasca de ceai de pe masa, de aburul ce iese din ea,  sa fii constient de vremea de afara! Si mai ales sa profiti din plin de clipele si oportunitatile de fata.

Ce mister sa traim in adevar si sa fim capabili tuturor provocarilor vietii care pot fi uneori desarte.

 …din pacate nu mai gasesc o pagina din articol…

Viata reprezinta pentru mine un imens zacamand de resurse si o necesitate primordiala a spiritului. Si caut sa exploatez la maximum tot ceea ce traiesc, pentru a deveni un OM.

“A fi sau a nu fi? Aceasta-i intrebarea!”. Dar daca schimbam putin si ajungem la “A fi sau nu? “A fi?”, Aceasta-i intrebarea!” sensul dat de faimosul Hamlet ar fi cu totul altul.

O insiruire nefireasca de experiente menite sa ne ajute sa descoperim firescul din nou – asa vad eu viata. Firescul acesta e dat de o suma a valorilor si principiilor care ne definesc personalitatea si care ne ajuta sa ne apropiem spiritul de o treapta urmatoare.

Pentru a ajunge la adevar ar trebui sa privim mai mult inspre noi insine, sa-i (re)dam sufletului curatenia, sa ne limpezim gandurile, sa conturam o personalitate verticala, totul intr-un mod cat mai fluent.

Provocarile aduc cu sine un grad ridicat de risc si o oarecare nebunie frumoasa in a accepta sa faci lucruri cu care nu esti obisnuit. Se autoimpune o depasire a limitelor, pasul inainte facandu-se natural, rezultatele fiind pe masura.

Sunt pus in fata unei alegeri, iar termenul de comparatie e atat de bine asezat in intrebare incat nu stiu de care substantiv sa ma apropii. Intocmai datorita acestei nedumeriri, vreau sa cred ca viata e in aceeasi masura un adevar pe cat este si o provocare. In aceeasi masura, in acelasi timp, prinsa in aceleasi sisteme de referinta.

Pentru trup, viata e un adevar dat. Un dar macrouniversal, al carui ofertant e necunoscut – Liviu Rebreanu scria superb despre asta in “Adam si Eva”. Faptul ca traiesc e o certitudine pe care aleg sa o transform in adevar.

Pentru spirit insa, orice viata e o provocare. L-am ascultat cu un mare zambet in privire pe Dan Puric vorbind despre asta. A venit sa-mi intareasca ceea ce gandeam si credeam de ceva vreme:

Viata e un adevar care te provoaca sa fii!

Am invatat ca adevarul este relativ si depinde foarte mult de perspectiva si de orientare. Ceea ce pentru mine inseamna dreptate, justete, valori absolute, libertate, fericire, pentru altcineva poate sa capete o cu totul si cu totul alta semnificatie.
Este in natura umana, sa ne definim propriile adevarului. Pentru ca cel mai important este faptul ca adevarul este subiectiv.

photo credit: Jinto!
Da, repet: ADEVARUL ESTE SUBIECTIV!
Este subiectiv asa cum toata viata imi este subiectiva si doar acceptand acest lucru, pot cu adevarat sa fiu obiectiv. Doar acceptand subiectivitatea adevarului, pot cu adevarat sa vad, sa imaginez si, cel mai important, sa inteleg perspectivele celorlalti.
Pentru mine viata este o provocare continua dintr-o multitudine de perspective. Ma provoc personal sa fac diverse lucruri pe care de multe ori le pot considera mai putin eficiente atunci  trecute prin filtrul prezent de gandire. Insa mai tarziu stiu ca ele pun bazele unui process de evolutie. Provocarea inseamna evolutie, pentru ca fara a iesi din starea de confort, fara schimbare (tema despre care am mai scris) evolutia este inexistenta sau imposibila.
Eu, ca fiecare dintre noi, intampin de multe ori in planul personal, rezistenta la schimbari. Si este un lucru bun, cateodata drumul pe care mergi are nevoie de tarie, de rezistenta, dar cateodata trebuie sa o dai deoparte, pentru ca unul dintre adevarurile pe care le intalnesc este ca : “Daca fac acelasi lucru, obtin acelasi rezultat”.

Interpretarea pe care o dau eu acestui dicton, este urmatoarea: trebuie sa incerc pana cand reusesc sa obtin un lucru, dar aplicand la fiecare incercare metode, instrumente, abordari diferite. Aplicarea aceluiasi tip de abordare sau de metoda, va conduce inevitabil la acelasi rezultat.
Intorcandu-ma la titlu si la asemanarea cu titlul cartii lui Preda, viata poate fi privita ca o prada, dar in modul pozitiv. Viata este o prada din punct de vedere al provocarilor si inteleg foarte bine ca drumul catre prada este la fel de important ca si prada insasi
La fel de bine vad si ca exista o multitudine de drumuri care ma pot duce la acelasi rezultat, si cred (un principiu provenit din NLP) ca “oamenii iau intotdeauna cea mai buna decizie posibila”. Comparand acest principiu cu faptul ca adevarul este subiectiv, as putea spune ca oamenii aleg intotdeauna adevarul care rezoneaza cel mai bine cu ei.

photo credit: the|G|™

Accept sau schimb? Consider ca aceasta este de fapt intrebare de baza la care incerc sa imi raspund in fiecare situatie sau referitor la fiecare afirmatie. Este o provocare , pentru ca impulsul pe care il simt este initial de a incerca sa modific perspectiva celuilalt. Si uneori este bine, uneori este mai putin bine. De aceea raspunsul la aceasta intrebare este dependent de vizualizarea unui fapt de viata ca pe un dat sau ca pe o provocare de schimbare.

Se intampla destul de frecvent sa dau un feedback si sa primesc de la persoana caruia ii accord acest feedback un raspuns de forma: adevarul este diferit de ceea ce relatezi tu sau intamplarea aceea s-a petrecut altfel sau alte moduri prin care incearca sa justifice sau sa imi schimbe propria mea perceptie. Eu stiu ca inainte de a acorda un feedback incerc sa cunosc foarte bine detaliile acelei situatii. Si atunci cand acord un feedback, imi exprim o parere subiectiva. Mi-a fost destul de greu sa accept aceasta perspectiva asupra adevarului, dar am descoperit ca este mai constructiv sa rezisti impulsului initial de a-l corecta pe celalalt in cadrul unei comunicatii.  Secretul consta in ascultare si acceptare.
Perspectiva pe care o accept este ca viata este o prada, un adevar subiectiv, o provocare la schimbare, un salt inainte.
Doua intrebari sunt fundamentale pentru mine:
-    Accept subiectivitatea adevarului?
-    Ma provoc suficient ca schimbarile pe care le fac sa fie durabile?

“Ce este viata?”

***

Simt cum sangele mi se scurge prin vene in fiecare clipa si ma intreb: “Pentru ce traiesc?”

Si daca am vreun crampei de raspuns, prefer sa il astern la picioarele Lui si sa ma declar tabula rasa.

Pentru ca, in fapt, niciun raspuns nu poate fi mai bun decat revelatia momentului prezent.

Ce pot afirma despre Viata cu valoare de Adevar absolut?

Caror certitudini le dau voie sa se manifeste ACUM, ca raspuns la chemarea dinauntrul meu? 

Insasi calatoria pana la izvoarele raspunsului este o provocare… 

Dar vad in mine ceva de neclintit… o vointa supranaturala de a nu ma conforma asteptarilor sau gandurilor a caror tinta sunt, a proiectiilor celorlalti asupra mea. 

Vad o dorinta a fiintei mele de a se apropia tot mai mult de Cer, de Divin, de Bine si Frumos – nu ca filozofii, ci ca trairi evidente.

Si imi dau seama ca dialectica de la care am pornit (”viata – adevar sau provocare?”) este in sinea ei un non-sens. Pentru ca nu exista “sau”, nici “versus” la mijloc, ci doar co-existenta…