Traim zi de zi intr-o societate in care globalizarea si tehnologia impun un ritm foarte rapid de adaptare la diferit si la nou.

Globalizarea
Oare cum putem sa ne opunem schimbarii cand in ziua de azi ajungem sa interactionam cu oameni din orase diferite, tari diferite, continente diferite, religii diferite in atatea si atatea locuri?

Zi de zi vedem oameni diferiti sau chiar interactionam cu ei:

• fie ca este vorba de filme, stiri, videoclipuri sau documentare pe care le vedem la televizor sau pe calculator in care apar oameni din diverse parti ale lumii, diverse credinte, diverse culturi, vorbesc diverse limbi;
• fie ca este vorba de un loc public unde pur si simplu vedem o persoana care vorbeste o alta limba si sesizam ca are un comportament diferit de cum poate au oamenii din acea comunitate de regula;
• fie ca este vorba de oameni care desi apartin aceleiasi culturi, au o alta religie decat a noastra, au un alt statut social;
• fie ca este vorba despre un coleg(a) care provine dintr-o alta cultura;
• fie ca este vorba despre o calatorie pe care o facem noi in alta tara.

Oare este posibil sa nu vorbim de schimbare atunci cand diversitatea acestor oameni care ne inconjoara este atat de mare?

Oare putem noi sa ramanem la fel in acest context dominat de diversitate?

Tehnologia
Oare cum putem sa ne opunem schimbarii cand in ziua de azi tehnologia evolueaza (atat hardware cat si software) atat de repede?

Constatam zi de zi ca:

• o scrisoare (electronica) poate ajunge in doar cateva secunde din orice colt al lumii in orice alt colt al lumii;
• aproape oricine are un calculator (chiar probabil tu citesti acum acest material de pe unul) si care este eventual si conectat la Internet, sau poate chiar un laptop;
• exista jocuri si lumi virtuale in care sunt aduse atatea elemente din realitate si totusi sunt lumi fantastice;
• folosind Google sau alt motor de cautare putem sa aflam mai orice informatie in cateva minute pe Internet;
• putem sa ascultam muzica in orice loc vrem de pe niste playere care sunt din ce in ce mai mici si abia ce avem nevoie de un buzunaras pentru a il tine (sau nici macar);
• din ce in ce mai multi oameni au un blog sau sunt prezenti pe o retea sociala online;
• tehnologiile se innoiesc cu o viteza atat de mare incat daca 2-3 ani nu mai esti conectat la ele, ai senzatia ca nu mai recunosti nimic.

Oare este posibil sa nu vorbim despre schimbare atunci cand noutatea adusa de tehnologie, internet, aplicatii online si offline este atat de prezenta in viata noastra?

Ma intreb asadar:

• in ziua de azi se mai poate fara schimbare?
• daca se poate, atunci ce se va intampla cu noi cei care rezistam?
• daca nu se poate, atunci cum sa reusim totusi sa facem fata valului de diversitate si de noutate care ne invadeaza cu o viteza asa de mare?

Ce nu este de fapt schimbarea?

Schimbarea e un proces de durata care necesita resurse, rabdare si relatii. Fie ca e vorba de o despartire, de moartea cuiva drag, de un nou loc de munca sau de nasterea unui copil, exista cativa pasi in relatie stransa ce trebuiesc descoperiti, abordati direct si mentinuti. Aici ma refer la acceptare, la deschidere si la determinare. Dar, inainte de toate, la constientizare pentru ca asta e pasul care te tine in prezent si care iti da puterea sa mergi inainte.

Acceptarea determina o baza pentru actiune care cere atat resurse, cat si rabdare. Prin deschidere gandeste-te la: alearga! umbla! cunoaste! descopera! Aduna-le, da-le o forma asa cum simti tu si mergi mai departe cu ceva nou in tine! Si ai familia, prietenii, amicii de care nu mai stii nimic de ani buni, vecina de la parter care iti zambeste de fiecare data cand iesi din casa! Si fa toate astea in mod constant, intr-un mod care sa te motiveze!

Putem privi schimbarea ca pe o necunoscuta care schimba ecuatia in intregul ei. Iar felul in care  abordam, integram si calculam acea necunoscuta ne determina matematica vietii: puterea, vointa, curajul si increderea!

Oamenii care genereaza schimbari sunt cei care ies din tiparele obisnuite si se indreapta de cele mai multe ori catre o noua alegere, o noua explorare sau un nou avant.
Energia care ne leaga pe toti de aceasta schimbare provine din generatii de rezistenta, ce au cladit fundatia necesara acestei schimbari.

Imagineaza-ti oamenii din jur ca fiind bucatelele ce compun dinamic un corp.  Fiecare dintre ei genereaza o forta de rezistenta care ajuta la mentinerea legaturilor grupului.
Persoanele aflate in staturile superioare sunt insa impinse de aceste energii tot mai mult, alimentate sa creasca, sa doreasca, sa se cunoasca si sa se exprime.
Ei vor fi cei care anima corpul si care fac posibila evolutia acestuia catre o noua forma, catre un nou continut, catre noi energii.

Ca un set de energii care evolueaza din straturile inferioare catre cele superioare, propulseaza motorul unei schimbari continue, unei exploarari constante a unui univers posibil, devenit probabil.

Universul cu toate alegerile posibile, este nemarginit, infinit si ramificat asemenea unui arbore.
Atat timp cat urmezi drumul prestabilit, fara a schimba ramurile, esti un fluid care stie de unde a plecat si crede ca isi doreste locul unde vrea sa ajunga. Se lasa purtat pe un canal creat de societate, de grupul de prieteni, de toate cutumele intalnite in drumul de formare al fiintei sale.
In momentul in care ajungi sa iti constientizezi drumul, incepi sa vezi calea, atunci incepe cu adevarat un proces de schimbare a alternativelor.
Scopul este simplitatea cu care putem sa trecem pe o ramura pe alta, de la un nivel la altul.

Natura este cel mai frumos exemplu de schimbare, in fiecare zi, in fiecare colt, in fiecare fiinta. Nu exista doua generatii similare cum nu exista doua zile identice sau doua picaturi de apa.

Forma pura a schimbarii, haosul este substanta creativa care asigura tot timpul energia si materia unui nou inceput. Haosul nu inseamna anarhie si nici neant, inseamna o stare de libertate pura, fara constrangeri.

Punctul critic, in care incepe schimbarea este de obicei dur, rapid si determinat de constientizarea limitei nivelului prezent.

Te trezesti deodata intr-un val, simti o energie si o vitalitate extraordinare, zambesti si descoperi verdele naturii, gustul ceaiului si parfum ploii.
Orice provocare devine o certitudine, stii foarte bine ce se va intampla, cand si cum.

Ti se ridica 1000 de intrebari, dar nu mai cauti raspunsul lor in lucrurile din jur, ci stii ca este in tine si esti sigur ca raspunsul lor poate fi va veni in momentul in care este cel mai necesar.
Schimbarea inseamna evolutie!
Pasii catre o schimbare sunt simpli, sunt unici pentru fiecare si incep cu un singur lucru simplu: acceptarea.

Acceptarea ne permite sa ne detasam de tot ce ne leaga, sa acceptam, ca un drum s-a inchis, o relatie s-a incheiat, ca o cale a fost deja cunoscuta, ca niste cunostinte nu mai ne sunt necesare.
Tot acceptarea ne permite sa ne deschidem orizonturile, sa invatam si sa constientizam.

Schimbarea este naturala.

Natura ne invata in fiecare zi cum sa ne schimbam, cum sa evoluam, cum sa traim.

Schimbarea sunt eu. Pentru ca eu duc cu mine toate instrumentele si toate cunostintele de care am nevoie.

Schimbarea inseamna alegere. Alegi sa alergi, sa inoti, sa vorbesti, sa iti faci prieteni noi, sa visezi, sa traiesti, sa zbori, sa vorbesti, sa razi, sa zambesti. Stii ca poti face totul si depinde doar te tine pe care cale o vei alege.

Schimbarea vine zambind!

Întrebarea de bază nu este “Vrei să te schimbi?” cu toate că şi asta e o întrebare cheie, fară de care nu te poţi înarma la drum. Eu consider că adevărata întrebare este “De ce vrei să te schimbi?”.

Acesta cred că este primul pas, pentru că astfel vei fi conştient de unde-ţi vine motivaţia. Şi nu e doar un joc de noroc, de genu hai să mă schimb şi eu, iar la prima victorie… gat’ am reuşit. Am fi nişte ipocriţi dacă am face asta. Pentru că toţi ne schimbăm, nimeni nu scapă contează doar în ce ritm, şi cât de motivat eşti!

Acesta este primul pas dintr-o infinitate, am zis-o adineaori, fie că vrei fie că nu, ne vom schimba în bine sau în rău. Dar ne vom schimba! Însă dacă-ţi recunoşti problema, ea e pe jumătate rezolvată, după cum zic unii.
Acum o să zici… OK! OK! E doar primul pas… acum ce urmează?

Apoi în mare se aplică efectul bulgărului de zăpadă. Însă eu cred că e loc de o mică planificare. Ar trebui să te vizualizezi pe tine, măcar în linii mari, după ce ai „rezolvat” domeniul în care doreai să te schimbi, să devii împăcat aşa cum eşti.O să reuseşti şi apoi va fi altul… şi tot aşa, până vei fi mulţumit de cum te comporţi în orice împrejurare. Schimbarea se potriveşte de minune cu vorba din bătrâni „Omul cât trăieşte învaţă” sau se schimbă.

Acum hai să încercăm să intrăm în dedesupturi.
După cum ziceam trebuie să planifici, să-ti dai nilte „guide-lines” de genul vreau să învăţ să fac clătite şi să vorbesc liber în faţa unei mulţimi de oameni. Imediat după va trebui să zici „am inceput să fac clătite si să vorbesc liber în faţa unui auditoriu mai bine” Şi de acum doar aşa vei vorbi despre.

Ok ştim ce vrem să schimbăm, now what?! Acum ar trebui să vezi cum poţi să-ţi faci loc în program pentru activitatea de a învăţa .
Vrei să te abţii să înjuri?! Dute într-un colectiv unde nu se înjură de fel, şi când o comiţi o să se uite toţi la tine ca bufniţele!
Aşa, trebuie să greşeşti şi să te recompensezi când reuşeşti, aici fiecare victorie contează. Eşecurile sunt la rândul lor mici succese, ai descoperit ceva ce nu merge, descoperă altul până când vei şti exact ce merge şi ce nu.

O să-ţi fie foarte greu să greşeşti, pentru că va trebui să ieşi din zona ta de confort. Nu prea greşeşti lucrurile pe care le faci de atâta timpş ai devenit maestru la ele, te vei schimba foarte greu la în zona de confort, dar odată ce faci asta va fi definitiv, dar vei lua din adrenalină. Plus că trebuie să ai şi mult timp la dispoziţie.

Ştiu că avem o viaţă în faţă. Dar dacă mâine-ţi cade grinda-n cap pe stradă? S-a dus dracului totul.
Ca să ieşi din zona de confort, şi deci să te schimbi într-un mod mai rapid îţi va trebui un singur lucru!
Vorbesc serios, un singur lucru… auto-disciplină, suntem copii?! Sau oameni în toată firea!!! Care ştiu ce vor si nu o să lase nimic să le stea în cale.

Dacă eşti ca şi mine… şi toată viaţa ai făcut ce ai vrut, când ai vrut, aici o să-ţi fie cel mai greu. Nu a zis nimeni că va fi uşor totuşi.
O să ştii ce vrei, te poţi imagina fiind TU, cel de după toate greşelile posibile, care va fi stăpân pe sine şi orice situaţie, cel cu un pas mai aproape de “the best self”.

Dar vei avea o problemă uriaşă! O să faci un lucru bun o perioadă, apoi o să revii la fostul tu, cel comod… Şi vei începe să te iei singur la şuturi, să mergi mai departe şi tot aşa, până când vei fi efficient şi disciplinat.
Fă-ţi un program, şi stabileşte-ţi lucruri de făcut, când vezi că începi să devii iar comod… dă-ţi două palme şi mergi mai departe.

Te-ar ajuta enorm să ai un prieten care să vrea să se schimbe în acelaşi domeniu, ve-ţi învăţa împreună ce aveţi de făcut şi mai ales o să vă daţi picioare-n gât unul altuia când încercaţi să deveniţi comozi.

Schimbarea e ceva firesc! Nu e atât de greu, oricum o să treci prin schimbari, contează dacă vrei să şi controlezi lucrurile din viaţa ta sau nu. Vei rămâne acelaşi TU sau TU-ul ce ai vrut mereu să devii. O să te cerţi cu unii prieteni şi o să-ţi faci unii mai mişto.

O să treci mai departe, o să te cerţi cu cei apropiaţi, o să râzi ca un nebun pe stradă, unii zic de plans nopţile, însă asta nu am experimentat-o încă.

Cel mai important lucru… Gândeşte-te că eşti pe patul de moarte şi toată viaţa ţi-ai trăit-o în ritmul în care eşti acum… şi poate o să te intrebi… De ce naiba am trecut pe lângă atâtea ocazii şi nu am ajuns ceea ce-mi doream să fiu? De ce mi-am lucrat toată viaţa?! Şi de ce deseori am avut senzaţia că trăiesc visul altor personae!?

De ce nu am ştiut exact ce vreau să fac? Şi când am descoperit în sfârşit acest lucru, nu am beneficiat de el? Şi de ce am fost deseori nefericit, cu toate că aveam o soţie frumoasă şi nişte copii minunaţi?!
Lista asta poate continua mult, dar gândeşte-te / imaginează-ţi că acolo pe patul de moarte zăcând, te întreabă fiul aceste lucruri!
Mie unul mi se sfâşie inima când mă gândesc!

La toate acestea este un singur răspuns, şi totodata ultima lecţie ce eu pot să ţi-o ofer, în legătura cu schimbarea! Toate acestea eu un singur răspuns… frica.
Frica de schimbare, de necunoscut, frica de lucrurile minunate pe care le-ai fi putut face.
În final tu hotăraşti dacă vrei să te schimbi sau nu! Doar când tu o sa-ţi doreşti asta cu adevărat o să se şi întample. Restul sunt vorbe-n vânt.
Însă treci pe lângă zâmbete, bucurii şi multe victorii. Pe lângă toata adrenalina ce te face să SIMŢI că trăieşti!

The end, pentru că in final „It`s time to start living”

Am fost candva un copil… poate mai sunt si acum, daca visele si sperantele care au ramas pot tine locul unor obiceiuri aproape uitate.

Mi-e dor uneori sa ma joc in nisip… sau sa alerg dupa fluturi. Mi-e dor de tot ceea ce a fost nou… de filme western cu final neasteptat, de nopti in care stateam pana tarziu si adormeam alaturi de parinti in fata unui televizor alb-negru. Un somn greu… si atat de dulce. Mi-e dor sa alerg disperat dupa o minge, sa cad, sa ma ridic si sa privesc curios si nepasator zgarietura de pe genunchi, o mica urma a unei explozii de energie necontrolata, necalculata, incantatoare prin forta si naturaletea cu care sfideaza limitele. Copilaria nu cunoate limite.

Si acum citesc povesti… si acum imi plac, desi parca le privesc altfel. Un univers mai profund, mai plin de invataminte mi se dezvaluie in fata, in locul mirarii simple de la inceput. Curcubeul nu mai este doar un arc peste cer, iar zmeul… parca nu ma mai sperie atat de tare. Uneori mi se pare ca aceasta cunoastere matura nu este un dar… si imi caut linistea in privirea senina a copiilor, de la care imprumut cateodata acea naivitate si naturalete cu care traiesc clipa.

Din nou inchid ochii… si caut o continuare. Ma vad privind in oglinda, zambind, sunt un pic mai mare acum. Ce ciudat… de multe ori, oglinda nu ne arata doar ce este in afara, ci si ceea ce se ascunde inauntru. Nu ma mai uit la ceea ce sunt, ci la ceea ce as putea fi. Parca nu sunt perfect, parca ceva lipseste pe chipul meu… iar colega de banca este atat de dragutza! Privind in oglinda, invat incet-incet sa ma tem, sa imi fac griji… sa fac planuri. Am progresat… sunt mai mare acum.

Ajung la liceu: niste ani speciali… din nou o schimbare. Ma pierd si ma descopar singur, in zeci de forme. Imi vine in minte o muzicuta… cu sunetul clar si vesel, ca si gandurile pe care le ai atunci cand simti ca ai toata viata inainte… si abia astepti sa faci primii pasi intr-o directie necunoscuta.

Atunci am avut cu adevarat primii mei prieteni… tot atunci i-am si pierdut. Valurile vietii trec… dar sufletul meu, din pacate, nu este ca nisipul. Sunt mici regrete care raman, ca niste scoici ce se ascund cu incapatanare in nisip, asteptand ca vantul sa le scoata din nou la iveala, intr-o forma mai sterila, fosilizata.

O noua etapa: facultatea… Descopar teoria, precum si iluzia ca multe raspunsuri se afla in carte… O perioada in care am invatat foarte multe despre lucruri si foarte putine despre oameni. Atat de multe vise arzatoare, jocuri de lumini si cautari, concluzii corecte sau gresite.

Nu sunt coerent, nu stiu ce simt… Inca mai caut, descopar, simt, ma joc… dar ceva nu se leaga. Sa fii sincer cu tine insuti, sa stii sa renunti la anumite lucruri pentru a alege ceea ce te reprezinta, sa alegi provocarile unor vise in locul confortului unui prezent caldut, au fost mereu niste idealuri dificile si necesare pentru mine. Nu stiu de ce, parca ma simt mereu atras de solutiile complicate.

Dar caut… ma schimb… ma schimb din nou… si iarasi caut…

Si totusi, incet-incet, cateva ganduri incep sa se aseze. Dincolo de toate, daca faci ceea ce iti spune inima si incepi sa ai incredere, in tine si in ceilalti… lucrurile incep sa se schimbe. Ma aflu de un timp la portile acestei alegeri, trag cate o privire inauntru si ma gandesc… Dar simt ca este pasul meu… si trebuie sa il fac singur.