photo credit: Nikh Nigade

Vad viata ca pe o succesiune de dualitati….sau altfel spus un lant de intersectii in care ajung si trebuie sa aleg INCOTRO o iau de acolo. Vad acest lucru ca pe ceva foarte bun pentru ca asta insemna ca foarte des mi se da din nou sansa sa o iau pe drumul cel bun, in caz ca la intersectia precedenta am luat-o cumva in directia gresita. Acum, directia gresita, nu este neaparat ceva fundamental gresit, ci poate fii ceva ce nu se potriveste pentru acel moment al vietii mele…nu se potriveste cu cine sunt eu atunci.

Cele mai puternice experiente din viata le-am avut in urma celor mai intense momente de dualitate. Eram practic pus in fata a doi de Mihail…unul vroia sa o ia in stanga, altul in dreapta. Si ce era cel mai dilematic in acel moment, era faptul ca nu imi puteam efectiv da seama daca stanga sau dreapta se potriveste cu drumul meu. Asa am constientizat care este impactul fricii in aceste momente cheie din viata. Asa am inteles ca trebuie sa caut raspunsul in mine si nu in exterior.

Astfel, unul dintre lucrurile principale pe care le analizez in intersectii, este “de ce imi este frica?”. Prefer sa fiu constient de acel lucru. Poate nu am intotdeauna puterea sa trec peste acea frica din prima…poate mai am nevoie de cateva intersectii pana sa ajung la a depasi acea frica, dar important este ca din momentul in care am constientizat-o, incep efectiv sa o diminuez.

• Dualitatile = Oportunitati
• Dualitatile = Teste pentru a ma asigura ca sunt pe calea personala…ca imi pastrez calea pe care darurile mele mi-o deschid

Am mai invatat de curand despre dualitati ca e bine sa le reducem la “ori e alba ori e neagra”. Adica, e important sa imi reduc optiunile la doua. Observ astfel ca o provocare premergatoare dualitatilor, este reducerea listei de optiuni la doar DOUA.

Daca ar fi sa imi pun un post-it pe langa cele pe care le mai am pe perete, as scrie pe el:

Sa imi reduc alternativele la dualitati
In momentul de dualitate sa ma caut pe mine si raspunsul va veni natural

photo credit: viveee

Cuvintele dau viata sau pot sa ucida… Sta in puterea lor sa creeze sau sa distruga… Dor mai rau decat o palma sau mangaie cu blandete… Pot strapunge inima cuiva sau pot inchide rani adanci…

Te-ai gandit vreodata ca esti responsabil de cand si cum le folosesti? Te-ai gandit ca limba ta este o arma mai ascutita decat o sabie cu doua taisuri si ca din inima ta izvorasc, deopotriva, apele vietii si mortii?

Atunci cand lasi mintea sa zburde si gura sa rosteasca negandit, poti da nastere unei flori sau unui spin. Daca vrei, cuvintele sunt ca o oglinda cu doua fete: pe de o parte ai fata luminoasa, care estompeaza defectele si infrumuseteaza obiectul reflectat, iar pe cealalta parte ai fata intunecata, diforma, care schimonoseste.

Uneori, sunt constienta ca ranesc si ma abtin sa exprim ceea ce intentionam… Las cuvintele urate sa cada in nefiinta si rostesc Viata… In acel moment, inima interlocutorului meu se invioreaza, iar eu pot sa am bucur ca mi-am infrant pornirile firesti.

Oare cum ar fi lumea daca toti am rosti Bine si Frumos, daca am pune o bucatica din inima noastra in ceea ce spunem, daca nu am mai lasa gunoiul sa iasa si l-am recicla, transformandu-l in trandafiri?

Un cuvant bun, o incurajare sau o vorba dulce sunt ca adierea de primavara… Exista oameni care au avut parte de-a lungul vietii doar de ierni lungi si geroase… Cuvinte aspre – rostite de cei apropiati, de cei pe care ii pretuiesti cel mai mult si a caror parere conteaza, de cei pe care ii respecti, de Tata si Mama – care te-au atins in adanc si au ramas acolo, infipte ca un pumnal. Cioburi sau sageti, ele isi fac loc si astazi in inima ta. Le acumulezi, purtandu-le cu tine zi de zi. Un bagaj greu, de care ai vrea sa te desparti, dar nu stii cum… 

Nu e de mirare ca o binecuvantare te trezeste din amortire si iti aminteste ca in lume mai exista si omeni care iti vor binele, care te respecta, care te iubesc si pretuiesc fiinta ta, oameni care nu te-ar rani niciodata. In acel moment, iti amintesti de cuvintele pe care la randul tau le-ai semanat in stanga si in dreapta, si iti doresti tot mai mult sa fi unul dintre cei care ii trezesc pe altii la viata… 

Suflete ce astepta sa primeasca Dragoste sub forma de consoane si vocale sunt peste tot in jurul tau. Deschide ochii si deschide gura, dar… ai grija ce rostesti!

Ne e mult mai usor sa privim paharul pe jumatate gol, decat sa ne bucuram de licoarea ce se afla-n el. Pentru ca face parte din firescul nostru, din lupta pentru supravietuire pe care se pare ca nu o mai castigam, pentru ca psihicul uman e astfel construit. La fel ni se intampla cand trecem pe langa un cersetor.

GRADINA SFERELOR
Mi-e frig si rusine
sunt rosu si rotund oval.
N-am coada, nici carne,
nici lustru, nici gust.
Sunt crud de iubire, ispita stapâna,
cu suflet început.
Musca din mine sa vezi ce e bine
Si roaga-te-apoi s-alungi raul.
Musca, nu musc!

Te-ai intrebat vreodata ce simti atunci cand cineva iti intinde o mana, cerandu-ti un leu sau o bucata de paine? Dar exact atunci, in momentul acela! E o repulsie violenta sau un sentiment de mila? Parca i-ai da bani, dar parca stii tu ca-i va da mai departe filantropului care are “grija” de el, nu?

Si totusi, esti pus intr-o situatie ca asta. Iar in astfel de situatii devii brusc egoist, te reduci la a fi la fel ca ceilalti, existenta ta e una comuna, banala, in care ies in evidenta instinctele primare. Si-atunci alegi sa te agati exact de cele care te scot dintr-o situatie ca asta, fara sa rationezi, fara sa pui sub semnul intrebarii actiunile tale sau chiar fara sa simti tot ceea ce faci.

Atunci, conflictul pare ca se stinge, lasand sa castige acel “Eu” din tine pe care-l scoti in fata, pe care i-l arati cersetorului si pe care il vad si cei care trec pe langa tine.

Incerc sa reaprind acest conflict. Pentru ca merita! De tine depinde daca imi iese sau nu.

Dintr-un alt punct de vedere, “dualitatile” prezinta oportunitati de evolutie, pasi spre spiritualitate(zare) si certitudini ale realitatii prezente. De ce? Pentru ca o data pusi in fata semnului de intrebare constient si constientizat, posibilitatile de a ne raspunde sinceri – noua, inainte de a (le) raspunde celorlalti – sunt cu mult mai multe si mai importante.

TEROARE DIVINA
Eu poate nu stiu a trai adevarul
dar nici nu vreau sa-nvat a muri vreodata,
caci sunt viu stingher spre stele,
cuvânt icnit pe sânul mamei mele,
un spatiu mic pe-o pata colorata,
 marul.

Filosofand, omul s-a nascut dintr-o dualitate. Raportandu-ma la diversitatea in cultura, fiecare dintre noi e intr-o proportie Yin si in alta Yang, avem cu totii un Alpha si-un Omega, suntem si rai si buni. Paradoxul se transforma in firesc, intocmai prin procesul acesta perpetuu de devenire prin care trecem.