Whichway a pornit de la o idee ce Mihail mi-a impartasit-o la un ceai de ciocolata. Instantaneu mi-a placut si a lasat si urme, am inceput sa am planific, sa sper si sa fiu nerabdator. Nerabdator din doua motive… Bucuria de a face ceva nou, si de a fi managerul de “proiect”. Acum am ajuns sa-mi placa mult mai mult tocmai pentru ca nu exista un manager de proiect, si fiecare isi poate aduce contributia.

A urmat apoi prima intalnire in care am discutat despre schimbare. Am vorbit atunci deschis, printre putinele dati despre lucruri atat de importante pentru mine, si mai ales ca apoi a urmat publicarea! Un pas atat de mare!

Important este ca in timp foarte scurt am devenit buni prieteni, whichway a devenit locul unde poti gasi sfaturi, consolare, ajutor si nebunie. Dar mai ales voie buna.

Cred ca ai prins ideea, whichway a devenit in timp foarte scurt, un “lucru” foarte important pentru mine. Un loc unde pot fi eu.. EU-L CARE EVOLUEAZA! si daruieste in acelasi timp.

Ce vreau sa devina sau ce aleg sa devina mai departe whichway in propria-mi viata?

O mentalitate. Simt ca acest lucru saptamanal poate deveni o mentalitate, o atitudine. Mereu deschis la a darui, dar si la invataturile ce le poti trage din discutiile cu cei din jur.

Simt si stiu ca eu sunt acum WhichWay! Un whichway ce evolueaza in mod constant. Vreau sa devenim cu totii o forta in Romania, care sa te ia prin surprindere si sa-ti tipe-n urechi, noaptea-n somn… SUNTEM AICI SI FACEM LUCRURI BUNE SI FRUMOASE!

Aleg ca whichway sa fie motorul unor intregi proiecte de modele in Romania, modele sanatoase, vesele si prospere, atat material dar mai ales si pe plan sentimental!

Asta simt ca vreau sa fac pe viitor, dar pentru aceasta mai am mult, foarte mult de lucrat la mine. Iar la whichway invat si este locul unde-mi pun interbarile necesare pentru a evolua.

Stiu asta, simt asta, VREAU ASTA!

Whichway este metoda ce va usra dar si brabi lucrurile.

Se spune ca baietii au nevoie de un loc, iar fetele de un motiv….

Ei bine aici am parte de ambele, de un loc cu foarte multa energie pozitiva ce abunda, din care pot te poti “incarca” dupa o zi in care am daruit parte din energia mea, este locul unde gasesti sustinere pentru lucrurile ce vrei sa le faci!

Whichway este si va fi pentru mine mereu portita prin care ai dialoguri cu tine, locul unde poti face cunostinta cu tine!

Dar si alte persoane, caci de asta am devenit o familie de prieteni, alte persoane ce sunt gata sa renunte la orice masti si perdele ridicate pentruaparare. Este si va fi locul in care esti vulnerabil, este clipa in care te conectezi la acel tu antic!

Sunt whichway, suntem whichway, suntem aici in primul flanc ce-ti tipa-n fata… ATACAM!

Atacam fricile, problemele, suntem aici pentru a ne gasi rezolvarea la problemele de care nu stiam, la dualitati. Este locul in care zambesc sincer si tip cat ma tin plamani… EU ALEG!

Whichway este locul ce-mi da puterea de a creste in visele mele. Locul unde am constientizat un vis si sunt sigur ca va fi si locul ce ma va sustine. Ba mai mult este locul prin care fac primul pas.

Tema pe aceasta saptamana este sa impartasesc si sa caut inteles in visul meu…

Pot sa fac asta foarte usor zicandu-l aici, dar prefer sa fascinez oamenii si sa ma faca nebun, inca impartasesc vise  si caut solutii. Caut persoanele ce ma vor ajuta sa fac acesti pasi…

Ma caut pe mine… cel gata de atac.

Aceasta intrebare vine cam la o luna si ceva dupa ce am avut o mica cearta cu maica-mea, desigur despre bani, nu a fost ceva “grandios” ci doar o mica discutie in contradictoriu, defapt nici atat… Insa a fost indeajuns de mare totusi sa-mi dau seama prin ce trece ea acum.

Cred cu tarie ca pot impartasi alta experienta, una tragica, si foarte lunga. E pentru prima oara cand scriu aceste randuri… pentru alte persoane. Defapt mint le-am scris si pentru mine.

Pe 15.10.2007 era o zi normala de luni. Sambata si duminica a venit in vizita o matusa din Constanta, ne-am distrat, am vorbit, am depanat amintiri. Toata familia.

Sambata a fost un meci de fotbal, Romania cu Olanda as zice eu, insa nu mai tin minte exact, stiu ca parca totusi am batut… Ce e mai important in legatura cu meciul. este ca l-am urmarit cu tata, la o bere adusa de el si condimentata cu popcornul facut de mine. Urmaream meciul dar si vorbeam mult aleatori pe langa.

Imi povestea iar despre boxul ce-l facuse cand era tanar, cam de varsta mea, si mai ales despre noua lui pasiune, ce-i ocupa mult timp… Albinele!

Il ascultam doar pe jumatate, din curtozie, insa stiu ca tot meciul am vorbit depsre una sau alta, iar pe durata pauzei m-am repezit la calculator sa ma joc putin si / sau sa-mi citesc mailurile. Si acum imi mai rasuna-n gand cuvintele rostite de el “Nu mai sta asa ghebos, parca ai fi un mosneag”.

Duminica am fost la fotbal si apoi plecat de nebun, am stat maxim o ora in casa, de dimineata la 9 panaa doua zi la 3 dimineata. Aveam scoala luni dar nu-mi pasa.

Ba mai mult, luni am fost la scoala doar la o ora, apoi am venit acasa, am scos cainele pe afara, urma un drum la munca la mama sa iau ceva, dulce sigur si sa-mi dea o veste. Decat treburile ce trebuia sa le fac, imi planificam o partida de somn de voie! caci in acea noapte nu prea am putut dormi, am fost cam agitat, si eu si cainele ce dormea-n camera mea.

Ajungand la maica-mea dupa o discutie micuta, m-a intrebat daca tata a plecat la “tara” iar cand ajung acasa, sa ma uit pe la el prin camera, caci aseara avuse o criza, sa-i zicem de epilepsie (erau cauzate de altceva, doar ca simptomele semanau mult).

Intrebarea m-a lovit ca un fulger in moalele capului, nici pana acum nu stiu sa zic… DE CE?!

I-am raspuns insa pe moment a nu erau papucii la intrare, si nici haina in cuier. Vedeti voi el pleca dis de dimineata la Lespezi, unde avea stupii cu albine, aceia erau acum pasiunea lui de pensionar. Si dupa un weekend petrecut acasam trebuia sa vada ce s-a intamplat cu ei… corect?

Ajuns acasa decid sa intru in camera lui sa vad totusi… imping usa dar e blocata, incerc iar dar nimic… ma duc pe balcon sa vad daca se vede ceva, si observ ceva ciudat pe jos… Ma duc sa mai incerc odata, motivat fiind de ceea ce vazusem. Perseverenta daduse roade si puteam acum sa bag capul printre toc si usa, sa vad ce e acolo.

A fost socul ce l mai mare pe care l-am experimentat pana acum in viata, caci tata era cu, capul in podea, cu urechile mov….. Imbracat ca si cum ar fi vrut sa plece, si incaltat….

Am pus mana pe telefon sunand la mama, speriat fiind tot ce am putut sa zic a fost “cred ca tata a murit” .. credeam pe naiba, nu vroiam sa accept asta!

Mi-au trebuit 5 minute sa-mi fac curajul sa intru iar si sa ma conving de asta…

Ceea ce credeam acum se adeverise, iar eu ma simteam foarte prost pentru ca nu puteam sa vars o lacrima pentru moartea propiului tata! Am ajuns atunci, la stadiul de… cum sa nu plangi pentru taicatu ce ai esti nebun?

A urmat o zi in care am fost la un pas sa ma duc sa bat un preot, pentru ca vorbea la misto cu maica-mea, probabil uita in ce cartier stam. Apropo nici acum nu-l suport.

A urmat o zi in care am stat pana la 1 noaptea la capela, doar intr-o geaca de blug si un tricou pe sub, Zeko, cainele fiind perfect linistit pentru prima oara dupa ora 8 la bunica-mea ce nu statea departe de noi. Frate-miu s-a intors de la Braila, cu toate ca plecase duminica dimineata. Sora-mea ajunsese si ea cu avionul din Bucuresti, colegele de munca au facut un gest foarte frumos. Defapt restul e istorie.. Pot vorbi mult despre asta… prea mult.

Ce s-a intamplat totusi in cele 5 minute?! (pe ceas, caci mie mi s-au parut o eternitate) am vizualizat toate momentele cand nu m-am comportat frumos cu el…. cam am furat bani de la el (de pe card in ultima vreme) si minteam ca nu eu. Am vizulizat si retrait momentele in care ma plictisea cu povestile lui spuse pentru a mia oara, cand… si mai ales cand…

Acum il mai pot aprecia pe tata doar cand ma duc la cimitir sa aprind o lumanare, sau pe la biserici… De fiecare data cand is acasa trebuie sa fac asta, si o voi face mereu!

Acum realizez, ca nici cu mama nu ma comport asa cum ar trebui. Ar trebui sa-i arat recunostinta de mic prin invatatura, prin orele rezonabile la care intru in casa, prin prietenii exemplari pe care-i am….

Din pacate toate acestea le-am facut pe dos, si nu am reusit nici sa ma schimb, cu toate ca sunt constient ca i-am provocat multe amintiri neplacute, si i-am produs multe griji.

Ciudat e pentru prima oara cand povestesc atat de deschis despre asta….

Maine imi va sosi bicicleta in Bucuresti (adica a sosit ieri pe 13…). Bicicleta ce am fost anuntati ca am castigat-o la un concurs policolor, ghiciti cand?!

Luni 15.10.2007 asta era vestea ce mama avea sa mi-o aduca.

Bicicleta pe care tata m-a invatat sa o manuiesc, sa o calaresc. Bicicleta pe care am fost la Lespezi dupa moartea lui sa vad ce se intampla cu stupi.  Bicicleta ce mi-a adus multe amintiri placute, si sper ca imi va mai aduce si mai multe.

Realizez ca am comis poate cele mai mari pacate… cand vine vorba de parinti, defapt nu i-am lovit sau injurat niciodata si nici nu cred ca am tipat la ei. dar i-am “furat”, jignit, dezamagit, mai ales pe plan scolar. Niciodata nu am fost un elev, am fost doar un trantor ce era la o scoala, inca din 1-4 intarziam la ore, cu toate ca stateam la 5 minute de mers pe jos de scoala.

Sunt implinit totusi ca eram mandria lui tata, ce stia sa joace tenis de masa, fiul caruia i-a aparut un eseu intr-o carte de genul respectiv, fiul ce le avea cu, calculatoarele.

Sunt dezamagitca nu am jucat demult un tenis de masa, si acum realizez ca tot tata mi-a pus pentru prima oara paleta de tenis de masa in mana, cand eram mic si jucam pe mesele de beton din parcul aflat in fata casei bunicilor.

A avut o poveste interesanta pe care este datoria mea sa o duc mai departe. Sa o construiesc si sa o completez, consider cu tarie ca fiecare fiu trebuie sa-si depaseasca parinti.

Sunt multe de zis, cum ar fi faptul ca nu a baut deloc pana ce nu a fost jefuit de doua ori, odata lovit cu un par in ceafa pentru niste canadiene, si a doua oara jefuit si lasat 3 zile geroase de iarna legat pe un camp in apropierea grajdurilor (ma refer la spitalul de nebuni).

Acum insa tot ce conteaza este timpul ce-l pot petrece cu familia ramasa… si sa-i zic, cred ca pentru prima oara, lui mama ca o iubesc (apropo am facut asta in aceasi seara in care am scris aceste randuri).

Si sa-mi descopar adevaratul potential si adevaratele daruri ce le aveam din momentul ce am inceput aceasta calatorie bizara numita viata. Daruri si potential ce le am din momentul in care ei mi-au dat viata.

Asta este tema mea pe viata…

Am scris aceste randuri de minim 5 ori in trecut dar e singura data cand le va vedea si altcineva. Celalte scrieri au luat fortat calea cenusei.

Si sa fie clar un lucru, nu vreau mila nimanui, ba mai mult o voi considera o insulta. Si acum imi aduc aminte ca diriginta mea, mi-a zis ca o sa stau totdeauna in umbra acestui fapt.

Am scris aceste randuri tocmai ca sa te pto bucura de putinul timp pe care-l putem petrece alaturi de parinti si cei dragi. Zic putinul pentru ca fie ca vrem sa nu sa recunoastem, este putin. Putin pentru cate am vrea sa facem, destul pentru ceea ce putem face.

Sau poate crezi ca ai timp suficient de petrecut alaturi de cei dragi, si eu credeam la fel … defapt cateodata inca cred.

Important e ce faci, cu sificientul timp pe care-l ai, te gandesti doar sa abuzezi de el in scop propriu si sa-ti implinesti toate nebuniile sau prea des se intampla sa-l irosesti, relaxandu-te prea mult. Sau din putinul timp pe care-l ai sa daruiesti o mica parte si parintilor?!

Ce este ratiunea?

Poate constientizarea subconstientului, poate e faptul ca te gandesti la lucrurile care le faci, poate fi chiar vocea noastra! Sau desigur am putea zice ca e abilitatea omului de a gandi logic.

Dar simtirea?! culorile noastre sau poate sunt starile de spirit ce le experimentezi sau poate e chiar subconstientul tau. Sau doar abilitatea de a simti, de a trai sentimente.

Pentru mine, diferenta nu exista, pentru ca este defapt o lupta, pentru supravietuire, oare va fi regele sau regina clipei ce o traiesc acum? Cine-mi spune ce sa scriu?

E cuplul format de ratiune si simtire, simt cum in dreptul inimii ceva straluceste, simt asta de ieri din timpul unui exercitiu de improvizatie “excellence circle”. Simt clipa de fata, si incerc sa profit cat pot de mult de ea.

Sunt rational totusi cand zic ca intalnirea de azi a parcurs excelent. Si am cunoscut primul director general al unei companii ce merge bine si pe perioada de criza.

Simt ca indiferent ce as face azi, maine este deseori un nou inceput, apoi ratiunea intra-n joc zicandu-mi ca ai examen, ai telefoane de dat si lucruri de facut.

Nu cred ca pot alege cu adevarat intre cele doua, sunt ying si yang, atat de opuse dar inseparabile. Trebuie sa simti clipa dar sa decizi rational. Totusi ar fi bine sa ne mai oprim cateodata ratiunea, si sa facem ceea ce simtil.

Toata viata am trait sau deseori am incercat sa gandesci in termeni de just do it, credeam ca acest slogan comercial e o mare minune. In 3 cuvinte poti sa opresti tot ce ai trait si tot ceea ce-ti creeaza resentimente in perioada de fata, tot ce te-au invatat parintii, familia, prietenii, profesorii ca e bine sa faci si defapt ceea ce e bine sa faci!

Tot ceea ce am invatat de la altii, toate vorbele lor le simt si acum in ceafa rostite cand e vorba sa fac un lucru nou… Fii dragut cu fetele si iubeste-le, nu merge descult prin parc, nu bea bere in fata blocului ca o sa ajungi un derbedeu, nu injura, nu scuipa, nu merge cu bicleta, nu pleca noaptea de acasa, nu merge singuri pe strazi, nu te juca cu acei caini comunitari, nu fa aia…ia si invata, nu te imbraca larg.

Si totusi unele dintre cele mai frumoase clipe le-am petrecut facand tocmai lucrurile ce nu erau frumoase, sau “bune de facut” dupa vorba altora.

Nu-ti irosi timpul cu voluntariatul,  invata si ia-ti o slujba apoi gaseste-ti femeia potrivita si fa un copil sau doi. Intemeiaza-ti familia.

Dar DE CE?!

Tocmai de asta, am primit in dar o carte de vanzari de la Alin (e imprumutata dar il consider in dar pentru ca deja m-a ajutat), ce a scris in cuvinte ce am simtit saptamana aceasta cand am incercat sa fac lucrurile atunci cand le simt…

In loc de just do it, a devenit JUST DID IT!

Crescand printre nebuni nu aveai voie sa simti, sa te lasi cateodata purtat de acele simtiri benefice. Si astfel am ratat multe ocazii memorabile. Cum incepeai sa simti lucrurile “nobile” erai catalogat drept slab de inger. Poate ca sunt mai slabut din punctul ala de vedere, dar nu e normal sa am urme ale lucrurilor ce au trecut. SUNT PREA TANAR pentru astea.

Lasa-te sa simti lucrurile vesele si frumoase si rationalizeaza-le pe cele rele si prin care poate vrei chiar sa faci rau altor persoane.

Si cand nu stii ce sa faci, fa pur si simplu ceea ce simti, multe teorii spun ca, in subconstientul nostru se afla o inteligenta antica, si doar prin a incepe sa faci ceea ce simti o sa poti readuce la viata.

Iar cat pentru tema saptamanii…

Momentan vreau sa scap doar de un lucru cand vine vorba de a simti. Sa nu mai simt nevoia de a injura… SA NU MAI SIMT NEVOIA DE A INJURA!

Probabil va fi cea mai mare provocare de pana acum, vezi tu toata viata am stat printre golani, oameni de care ne fereau parinti si care injura din 5`n 5 secunde Incat a devenit o stare de spirit, de care vreau sa scap!

E adevarul pur atunci cand stiu ca ceva se va intampla, e adevarul pur din bucuriile ce ni le ofera clipa de fata.

Viata e acel lucru ce prinde contur si infloreste incepand cu nasterea si sfarseste odata cu deceul, e adevarat insa……

Pentru mine viata este cu adevarat o provocare, realizez asta cu fiecare portiuni din visele ce ma suprind cu ochii deschisi, in care ma gandesc, stand in pat sau mergand cu metroul ce s-ar intampla daca…

E adevarul ce ma izbeste atunci cand ma gandesc la cai verzi pe pereti in loc sa trec la actiune.

E provocarea la care renunt de fiecare data cand ajung acasa, pentru a fi lenes, a sta la o bere si a nu face nimic…

Viata e adevarul cel induri de la ceilalti, care-ti zic ceea ce sa faci, insa e adevarul la care nu prea ai participat activ. Insa viata e totodata provocarea de a evolua, de a trece mai departe.

EU vorbesc acum in ganduri mari, cand adevarul e ca iar am devenit pentru doua – trei zile lenes, si comod. Am fost acasa si brusc orice provocare a fost adusa la tacere, eram si sunt iar pe taramul comoditatii.

Iar singurul efort a fost cel fizic, datorat sau provocat de mersul pe bicicleta si tenisul de masa, activitatile ce le iubesc si ma mai scot, din cand in cand, din starea de comoditate totala.

Viata mea va deveni iar provocarea continua pentru care traiesc…. a inceput a revenit odata cu aceste randuri si ziua de azi.

Adevarul e ca am lenevit… provocarea e sa folosesc energiile acumulate pentru a face lucrurile ce mi le doresc, sa le folosesc pentru a deveni eul ce-l caut.

Adevarul e ca am devenit lenes din comoditate, pe cand provocarea e sa nu mai aman lucrurile asa ca pentru saptamana aceasta nu voi mai amana nici un lucru le voi face pe toate atunci cand simt nevoia, cand simt… impulsul

 — -

O saptamana in care am incercat sa fac totul atunci cand simt, ma adus in fata unor noi provocari si ale unor stiluri diferite de viata, am cu noscut oameni noi dar am simtit si frica, ce pe alocuri nu am stiut sa o inving. Sunt fericit ca mi-am gasit un obicei ce-mi provoaca mult rau, cand vine vorba de stari de spirit. Veti auzi probabil despre el in urmatorul articol.

Insa va provoc si pe voi sa simtiti adevarul din clipele ce le traiesti la timpul prezent, si nu cu gandul in alte parti, nu cu gandul la alte lucruri… ci acum, si aici sa fii constient de monitorul din fata ta, de ceasca de ceai de pe masa, de aburul ce iese din ea,  sa fii constient de vremea de afara! Si mai ales sa profiti din plin de clipele si oportunitatile de fata.

Te-ai prins despre ce-i vorba?E vorba despre gandirea pozitiva. Pot sa vorbesc atat de mult despre importanta acestui lucru, incat nu cred ca este destula verdeata intr-o gradina… pentru fiecare lucru pe care-l putem spune. Cu totii am vazut / citit / auzit si respirat THE SECRET.

Cu totii am auzit atat de multi oameni importanti, pentru noi, vorbind despre aceasta. Asa incat simt ca nu este nevoie sa insist si eu.

Inchipuie-ti viata fara sa speri macar o secunda ca toate vor iesi bine, ca tu esti cel care invarte planeta. C a tu poti sa treci peste toate problemele iesite in fata si sa-ti indeplinesti visul.

Eu unul nu pot sa-mi imaginez acest scenariu grotesc.

Trebuie sa fii cateodata realist. Dar tot sa gandesti in termeni pozitivi. S a fii fericit!

DE CE trebuie sa pui raul in fata?

De ce nu incerci macar?

De ce trebuie sa te faca cineva sa zambesti cand poti face asta si singur?

Toate lucrurile frumoase care mi s-au intamplat in viata, le-am vazut deja realizate. Ba mai mult le-am simtit deja realizate! In cel mai rau caz, imi imaginez viata pentru o secunda fara acel lucru, si ce as face… fara.

Apoi revin la gandirea si convingerea ca totul va fi bine. Atat timp cat ma fortez sa dau tot ce-i mai bun din mine!

Cunosc lume din ce in ce mai… remarcabila in fiecare zi. Primesc telefoane de la cei pe care-i consider modele pentru a iesi la un suc. Si singurul lucru care s-a schimbat de-a lungul timpului, e gandirea. Acum totul mi se cuvine, nu ma mai intreb daca chiar merit toate astea, le merit! Am incetat sa ma mai pun raul inainte, ca sa ma loveasca nu stiu ce teama. Incerc sa fiu cat mai sigur, si sa gasesc in termeni pozitivi mereu. E greu, dar nu si imposibil.

Poti castiga atat de multe lucruri pentru simplu fapt ca ai o gandire curata. Altfel lucrezi pentru un lucru care stii ca va fi dus la bun sfarsit. Totul e mai distractiv.

Crezi in tine, pentru ca altii nu vor avea acest curaj.

Nici nu are rost sa continui. Sincer totul se rezuma la curajul pentru a visa, si de a da in acelasi timp tot ce-i mai frumos din tine pentru ati implini adevaratul potential.

]]> http://www.whichway.ro/2009/04/08/traieste-pozitiv/feed/ 1 http://www.whichway.ro/2009/04/01/misterul-responsabilitatii/ http://www.whichway.ro/2009/04/01/misterul-responsabilitatii/#comments Tue, 31 Mar 2009 22:01:27 +0000 Razvan Olaru http://www.whichway.ro/?p=255 Sincer, responsabilitatea sociala in Romania este, dupa parerea mea, invaluita in mister. E un taram intunecat pe care pasesti cu frica. E straduta intunecata, aparent, pe care ti-e frica sa mergi noaptea. Nestiind defapt ca odata ce ai facut cativa pasi, totul se lumineaza, totul devine mai cald, mai frumos. Brusc mai multe lucruri din viata ta prind culoare. Culoarea speciala despre care am vorbit!

E un drum lung de urmat si totusi atat de simplu. Responsabilitatea sociala vine odata cu atitudinea aceasta. Atitudinea, si dorinta, de a fi responsabil social.

A fi nu inseamna doar sa participi la un eveniment, la fel cum nimeni nu prea te poate forta sa devii responsabil. Am zis-o deja nimeni nu se schimba, decat daca-si doreste acest lucru.

Zi de zi, cand merg pe strada observ lumea din jur. De ceva vreme am incetat sa ma uit, la cum arata, ci sa vad esarfa misto, combinatia reusita de culori, lantisorul ce-ti ia privirea… Incerc sa gasesc pasiunea ce-i animeaza, si sa le acord respectul ce-l merita. Pentru mine asta inseamna sa fii responsabil social, dar se mai adauga multe lucruri.

Fii responsabil pentru copilul ce-l vei avea, fii responsabil pentru cei din jur, aratandu-ti respectul fata de tine ca si om integru, si apoi fata de ceilalti, pentru a fi la randul tau respectat.

Desigur, traim intr-o lume materiala, plina de oameni ce dau curs naturii egoiste ce se ascunde-n noi. Dar de asta suntem noi aici, astia de avem onoarea si privilegiul (castigat) de a ne numi oameni buni. Ce ne zbatem sa dam un exemplu ca se poate. Si facem toate astea pentru o lume mai buna. Pentru o tara mai buna. Pentru un oras mai frumos si o familie mai iubitoare. Pentru prietenii grozavi pe care-i avem, sau o sa-i avem. Pentru tine.

Pacat ca trebuie sa incepi cu partea mai grea, trebuie sa incepi cu tine pentru a putea face o diferenta, si sa-ti continui ascensiunea.

Ar trebui sa ne gandim, la ce padure o sa mai mergem in 10-15 ani, daca continuam asa. Sau poate vrei sa vezi iarba-n parcuri, doar dupa ce dai mormanul de gunoi la o parte, vrei sa respiri aerul curat doar dupa in “magazine specializate” cum se vehiculeaza prin filmele SF.

Vrei doar sa-i povestesti copilului tau de verdeata? De momentele in care puteai sa te mai plimbi linistit printr-un parc, fara sa te asalteze un agent de vanzari din 5`n 5 metri, fara sa te deranjeze din clipa-n clipa un altu` cu manelele lui. Aici se pot discuta prea multe. Cred cu tarie ca, a fi responsabil social e doar o atitudine, pe care trebuie sa ti-o insusesti…

Si nu te poate ajuta mai nimeni, devii responsabil cand esti satul de mizeriile celorlalti, si crezi ca poti sa schimbi ceva, cand respecti persoanele din jurul tau dar si mediul in care traiesti. Cand le multumesti ca existi, si incerci sa schimbi unele lucruri.

Ce este totusi fericirea?

Cred ca e unul dintre cele mai subiective concepte intalnite. Fiecare dintre noi avem o alta definitie pentru ea, si cu toate acestea toti o cautam (poate in alte forme). Toti fugim dupa ea, pentru ea!

Asa ca inante de toate, iti propun un mic exercitiu…

Pune un timer la 5 minute, ia o foie de hartie si un pix-n mana, porneste timer-ul iar timp de 5 minute scrie toate lucrurile pt care esti fericit. Scrie tot ce-ti vine-n gand, de la zambetul de copil care l-ai vazut azi, pana la calculatorul smecher care ti l-ai tras, sau camera care speri ca o vei avea! (la final rezultatul)

Like me over here….

Ca tot am folosit povesti, hai sa mai abuzez de una care-mi place foarte mult. E din “Introducere in Creatologie” de Anca Munteanu (daca are cineva cartea ziceti-mi si mie  )

“Se spune ca in timpuri imemorabile,orice om era inzestrat cu un har divin. De teama sa nu-i complexeze pe zei, Brahma, zeul suprem, s-a hotarat , intr-o zi, sa-i deposedeze pe oameni de acest dar.
Ca urmare, slujitorii lui Brahma au sugerat ca divinul din om sa fie ascuns in adincurile pamantului. Stapanul s-a opus, pentru ca stia ca oamenii, cu spiritul lor iscoditor, vor sfredeli maruntaiele pamantului, iar aceasta ascunzatoare nu era deloc sigura. Atunci, slujitorii lui Brahma au propus ca aceasta comoara a oamenilorsa fie ascunsa in adancurile oceanelor.

Stapanul a obiectat din nou, sugerand ca si acolo comoara este in pericol. Printre stele atunci, au spus slujitorii, intr-o ultima incercare de a da o solutie. “Ii stiu pe oameni prea bine, curiozitatea ii va impinge sa exploreze intreg universul, nici acolo nu e sigur.” Si pentru ca toti slujitorii erau intr-o pana de inspiratie, Brahma insusi a dezlegat problema, propunand ca harul divin sa fie ascuns acolo unde acesta nu il va cauta niciodata, adica in profunzimile propriei sale fiinte. Ei bine, continua legenda, din acele timpuri uitate, omul a cautat peste tot: in adancurile pamantului, a coborat in lumea de corali a marilor, a cercetat spatiul in cautarea acelui lucru minunat, care exista in fiecare om, in regatul sau interior. ”

Pentru mine, acum, fericirea se identifica cu libertatea, consider ca nu poti fi fericit daca viata-ti este condusa, guvernata de frici si programari sociale. Pentru a fi fericit, intr-un mod continuu, consider ca trebuie sa fii liber, sa fi tu insuti, insa cel mai bun tu care poti fi.

Fericirea sta-n clipa de libertate ce abunda-n adrenalina. Dar si in  ceaiul ce-l savurezi alaturi de prieteni, scriind acest articol. Oameni ce ii cunosti poate de o saptamana sau doua. Dar te identifici cu ei, si ai impresia ca ii cunosti de o viata…

Fericirea poate sta-ntr-o clipa de meditatie. Dimineata fiind, chef de munca zero (sau facultate), dar nici de chat-uit / vizionat bloguri / site-uri, hotarasti sa mai stai-n pat, tu cu tine. Treaz fiind, gandindu-te la orice si la toate-n acelasi timp

Fericirea sta-ntr-o plimbare cu bicicleta, pe malul unui rau, pe un teren accidentat, ascultand doar sunetul lasat de trecerea apei, ocazional un tren, o masina, un caine revoltat ca indraznesti sa-i incalci teritoriul. Esti doar tu cu bicicleta si natura ce te inconjoara…

Fericirea sta-ntro-o noapte-n doi. In care-ti satisfaci “poftele trupesti” ca mai apoi sa te simti conectat la un nivel foarte aprofundat cu persoana de langa. Sexul este si ramane pana la urma cea mai intima forma de comunicare din cate exista. Si totusi fugim, nu ne recunoastem sexualitatea!

Fericirea sta-n muzica favorita ascultata-n timp ce faci lucru care-l iubesti poate fi cititul sau scrisul, sau poate pictatul sau poate doar-ti place sa asculti muzica in timp ce te uiti pe fereastra si din cand-n cand mai iei castile de pe urechi pentru a asculta zumzetul de afara…

Poate fi discutia a dracului de interesanta ce o porti cu prieteni, seara stand in fata blocului cu berea-n bot si rasaritu-l in fata, aparand timid dar sigur, facandu-si curaj pentru amiaza ce te va surprinde dormind ca un copil. Dar multumit de lucrurile noi aflate. Fericirea poate sta-n timpul petrecut  cu ei, timp in care te bucuri de ceea ce viata-ti ofera, sau mai bine spus, ce iei de la viata!

Cred cu tarie ca fericirea ti-o faci cu mana ta, si deseori nu sta-n masina nou cumparata, de care esti mandru o perioada. Nu sta-n tipa aia tare pe care-ai agatat-o. Fericirea sta doar-n tine, si tu esti responsabil cu gasirea si amplificarea ei. Cateodata uitam ca suntem cei mai importanti oameni de pe Pamant…

Daca nu ai fi tu, CEL PUTIN doi oameni ar fi mai TRISTI. Esti si sunt, deci suntem responsabili de fericirea noastra, dar si a celor din jur.

Exista un echilibru in toate, dar pentru a face pe alti fericiti, trebuie sa fii tu-n primul rand, cel mai fericit om pe care-l cunosti. Daca nu esti inca, devin-o.

Fericit devii odata cu pasiunea ta pentru lucruri, pentru masini, fotografie, scris, ajutat oameni sa-si descopere adevaratul potential, citit. Poti fi fericit din atat de multe motive, si totusi noi suntem atat de tristi…

Trebuie sa fii fericit pentru ca traiesti, si mai apoi ca poti profita la maxim de asta.

Vezi tu, societatea ne invarte intr-un stil atat de pervers, ne baga atatea pe gat, incat uitam ca traim pentru noi, pentru a fi NOI fericiti, apoi pentru persoanele iubite din jur, apoi pentru oameni din jur, si in nici un caz nu cred ca traim pentru a avea, pentru a detine lucruri.

Fericirea nu sta-n cea mai tare masina de pe piata, si nici in contul din banca, nu sta-n felul cum arati, de unde esti sau ce parinti ai. Astea sunt unghiuri din care poti privi problema. Cand defapt la baza fericirii sta omul liber, care se bucura de ce viata are sa-i ofere si traieste IN PREZENT. Esti fericit pentru ca poti ajuta atata lume, fericit pentru ca faci ceea ce-ti place sau pentru ca-ti cauti scopul in viata, si nu cedezi la critici, le tratezi cu indiferenta, iar zambetele si incurajarile cu inima deschisa.

Fericit pentru ca ai langa tine niste oameni minunati pe care tu i-ai atras. Fericit pentru ca ai invatat sa depinzi doar de tine.

Fericit pentru rasaritul de martie pe care-l privesti zambind, memorandu-l. Fericit pentru ca poti trece peste palmele primite, prieteni falsi si toate situatiile de cacat prin care ai trecut, si cu siguranta vei mai trece.

Trebuie sa-ti doresti sa fii fericit, sa iti ceri tributul de la viata. Doar de tine depinde, lasa scuzele si hai treci la treaba. Fa ceea ce-ti place si picteaza zambete colorate pe fetele celor din jur. Respecta natura pentru a te putea bucura de ea iar ea te va rasplati cu atatea clipe memorabile.

Sunt atatea motive pentru a fi fericit.

Daca e sa-mi doresc sa fii fericit, fii fericit pentru un lucru.

Fii fericit pentru ca traiesti si poti sa simti, sa respiri, sa iubesti. FII la naiba FERICIT pentru ca POTI SA FACI TOT CEEA CE-TI DORESTI!
Daca te intrebi ce a rezultat in urma exercitiului… O pagina scrisa in 5 minute, daca imi rezervam 10 minute pentru asta? sau 20.. sau 10 minute-n fiecare zi?

Si impartaseste-mi si mie 3-4 motive. Nu de alta dar sa fim fericiti impreuna…

Cum ai defini viata fara culori. Cum ti-ai imagina-o?

Candva am auzit o poveste, despre puterea culorilor dar si a cuvintelor. Cica candva, intr-un inceput frumos de primavara, ca cel de acum, cand pasarile-si dau seama ca trebuie sa vina si pe la noi sa ne incante, si natura isi face curajul de a reveni la viata. Era un om ce-si castiga existenta cersind, astfel se afla si acum la umbra unui copac, sau cladiri… cu un bilet in mana “ajutati-ma, sunt orb!”. Dar parese ca nimeni nu-l ajuta. TOTI treceau pe langa el, fara sa arunce un banut, fara sa-i observe macar prezenta sau cu atat mai mult ce scrie pe bilet. Pana cand un tanar, surprins poate, de drama ce o traia batranul l-a ajutat, schimbandu-i tablia ce o tinea in mana. Brusc toti ii acordau atentie, si ofereau din putinul lor un banut pentru o cauza nobila. Tanarul facuse apel la imaginatie, printr-un joc de cuvinte ce te face brusc sa te gandesti, sa-ti imaginezi drama batranului.

Pe noua tablie scria “Afara a venit primavara dar eu… nu o vad”

Culorile pentru mine sunt unul din motivele pentru care ma trezesc dimineata, motivul ce ma face sa evadez din griul cotidian, si deseori ma fac sa zambesc.

Bine… si acum ce sunt frate culorile astea pentru tine? Probabil te intrebi…

Culorile de care vorbesc eu sunt un dar de la Dumnezeu, prin care visezi, iti faci planuri, iti imaginezi persoanele dragi. Caci pana la urma NOI atribuim valoare culorilor. Fara noi ar fi simple combinatii de rosu, albastru si verde… Insa odata cu noi devin zambetul fetei de alaturi, sau a persoanei iubite. Noi, eu si tu, ii dam rasaritului culoarea adevarata. Iar cand cineva indrazneste sa pomeneasca acest cuvant, iti apar in gand sute de imagini, sutele de rasarituri care le-ai prins dimineata venind acasa dupa o noapte lunga petrecuta cu prieteni, sau poate fi soarele ce-l vezi pe cer pentru prima oara-n zi cu toate ca e amiaza. Poate ca rasaritul pentru tine se rezuma la acel rasarit special, despre care te invit sa ne povestesti  .

Culorile sunt zambetele persoanelor dragi ziceam. Fericirea e cea mai frumoasa culoare pe care o poti intalni in viata, caci pana la urma e o culoare complexa, alcatuita din sutele poate miile de culori ce le infrunti in drumul tau de succes, caci pentru mine succesul e un drum. La fel ca si fericirea. Un drum plin de esecuri, de mici bucurii, de putin amar si intuneric pentru ca mai apoi sa te bucuri de culorile unei camere plimbatoare. De implinirea unei dimineti ce te surprinde-n pat alaturi sau cu gandul la persoana iubita. O dimineata ce te saluta cu lenjeriile colorate si vesele, si cu un soare frumos si zambitor ce lumineaza cerul albastru de martie. Sau poate ploua si brusc realizezi ca ai mai descoperit o culoare misto-n propia camera. Culoare ce pana acum era dezavantajata de soare…

Desigur, culorile sunt doar culori, daca noi nu le-am atribui o valoare, o insemnatate.

Atunci cand vorbesti, iti imaginezi in gand unele imagini colorate, sau nu (caci pana la urma si griul e o culoare!). Culori ce pun pasiune-n vorbele tale, si te fac sa inspiri oameni. Culorile din spatele cuvintelor, amintirile si experientele tale, iti fac prietenii mai fericiti, cu ajutorul acestor tonuri colorate ale vocii si pasiunii iti readuci un prieten pe taramul veseliei si a bunei dispozitii, dupa ce a poposit in sau pe aleele deprimari.

Sunt bucuros ca am ocazia sa impartasesc aceste ganduri. Caci asta semnifica pentru mine acum culorile. Si cu mana pe inima va spun (cross my heart and hope to die) ca nu pot sa-mi imaginez propia-mi viata fara culorile din ea.

Vreau sa termin cu acelasi gand, culorile din viata ta sunt ceea ce vrei tu sa fie. Poate un paun ce zboara pe un cer albastru, cu doar 2-3 norisori albi si pufosi. Pe care-i privesti dintr-o padure luminoasa, sau de pe varful unui munte. Sau pot sa fie chestiile alea ce fac scaunul sa fie rosu, tricoul albastru si pantalonii gri.

Iar pe final un videoclip ce surprinde puterea culorilor si frumusetea lor, in domeniul Graffiti. Acest videoclip este cunoscut prin anumite cercuri drept un fel de imn al graff-ului. Enjoy!

Întrebarea de bază nu este “Vrei să te schimbi?” cu toate că şi asta e o întrebare cheie, fară de care nu te poţi înarma la drum. Eu consider că adevărata întrebare este “De ce vrei să te schimbi?”.

Acesta cred că este primul pas, pentru că astfel vei fi conştient de unde-ţi vine motivaţia. Şi nu e doar un joc de noroc, de genu hai să mă schimb şi eu, iar la prima victorie… gat’ am reuşit. Am fi nişte ipocriţi dacă am face asta. Pentru că toţi ne schimbăm, nimeni nu scapă contează doar în ce ritm, şi cât de motivat eşti!

Acesta este primul pas dintr-o infinitate, am zis-o adineaori, fie că vrei fie că nu, ne vom schimba în bine sau în rău. Dar ne vom schimba! Însă dacă-ţi recunoşti problema, ea e pe jumătate rezolvată, după cum zic unii.
Acum o să zici… OK! OK! E doar primul pas… acum ce urmează?

Apoi în mare se aplică efectul bulgărului de zăpadă. Însă eu cred că e loc de o mică planificare. Ar trebui să te vizualizezi pe tine, măcar în linii mari, după ce ai „rezolvat” domeniul în care doreai să te schimbi, să devii împăcat aşa cum eşti.O să reuseşti şi apoi va fi altul… şi tot aşa, până vei fi mulţumit de cum te comporţi în orice împrejurare. Schimbarea se potriveşte de minune cu vorba din bătrâni „Omul cât trăieşte învaţă” sau se schimbă.

Acum hai să încercăm să intrăm în dedesupturi.
După cum ziceam trebuie să planifici, să-ti dai nilte „guide-lines” de genul vreau să învăţ să fac clătite şi să vorbesc liber în faţa unei mulţimi de oameni. Imediat după va trebui să zici „am inceput să fac clătite si să vorbesc liber în faţa unui auditoriu mai bine” Şi de acum doar aşa vei vorbi despre.

Ok ştim ce vrem să schimbăm, now what?! Acum ar trebui să vezi cum poţi să-ţi faci loc în program pentru activitatea de a învăţa .
Vrei să te abţii să înjuri?! Dute într-un colectiv unde nu se înjură de fel, şi când o comiţi o să se uite toţi la tine ca bufniţele!
Aşa, trebuie să greşeşti şi să te recompensezi când reuşeşti, aici fiecare victorie contează. Eşecurile sunt la rândul lor mici succese, ai descoperit ceva ce nu merge, descoperă altul până când vei şti exact ce merge şi ce nu.

O să-ţi fie foarte greu să greşeşti, pentru că va trebui să ieşi din zona ta de confort. Nu prea greşeşti lucrurile pe care le faci de atâta timpş ai devenit maestru la ele, te vei schimba foarte greu la în zona de confort, dar odată ce faci asta va fi definitiv, dar vei lua din adrenalină. Plus că trebuie să ai şi mult timp la dispoziţie.

Ştiu că avem o viaţă în faţă. Dar dacă mâine-ţi cade grinda-n cap pe stradă? S-a dus dracului totul.
Ca să ieşi din zona de confort, şi deci să te schimbi într-un mod mai rapid îţi va trebui un singur lucru!
Vorbesc serios, un singur lucru… auto-disciplină, suntem copii?! Sau oameni în toată firea!!! Care ştiu ce vor si nu o să lase nimic să le stea în cale.

Dacă eşti ca şi mine… şi toată viaţa ai făcut ce ai vrut, când ai vrut, aici o să-ţi fie cel mai greu. Nu a zis nimeni că va fi uşor totuşi.
O să ştii ce vrei, te poţi imagina fiind TU, cel de după toate greşelile posibile, care va fi stăpân pe sine şi orice situaţie, cel cu un pas mai aproape de “the best self”.

Dar vei avea o problemă uriaşă! O să faci un lucru bun o perioadă, apoi o să revii la fostul tu, cel comod… Şi vei începe să te iei singur la şuturi, să mergi mai departe şi tot aşa, până când vei fi efficient şi disciplinat.
Fă-ţi un program, şi stabileşte-ţi lucruri de făcut, când vezi că începi să devii iar comod… dă-ţi două palme şi mergi mai departe.

Te-ar ajuta enorm să ai un prieten care să vrea să se schimbe în acelaşi domeniu, ve-ţi învăţa împreună ce aveţi de făcut şi mai ales o să vă daţi picioare-n gât unul altuia când încercaţi să deveniţi comozi.

Schimbarea e ceva firesc! Nu e atât de greu, oricum o să treci prin schimbari, contează dacă vrei să şi controlezi lucrurile din viaţa ta sau nu. Vei rămâne acelaşi TU sau TU-ul ce ai vrut mereu să devii. O să te cerţi cu unii prieteni şi o să-ţi faci unii mai mişto.

O să treci mai departe, o să te cerţi cu cei apropiaţi, o să râzi ca un nebun pe stradă, unii zic de plans nopţile, însă asta nu am experimentat-o încă.

Cel mai important lucru… Gândeşte-te că eşti pe patul de moarte şi toată viaţa ţi-ai trăit-o în ritmul în care eşti acum… şi poate o să te intrebi… De ce naiba am trecut pe lângă atâtea ocazii şi nu am ajuns ceea ce-mi doream să fiu? De ce mi-am lucrat toată viaţa?! Şi de ce deseori am avut senzaţia că trăiesc visul altor personae!?

De ce nu am ştiut exact ce vreau să fac? Şi când am descoperit în sfârşit acest lucru, nu am beneficiat de el? Şi de ce am fost deseori nefericit, cu toate că aveam o soţie frumoasă şi nişte copii minunaţi?!
Lista asta poate continua mult, dar gândeşte-te / imaginează-ţi că acolo pe patul de moarte zăcând, te întreabă fiul aceste lucruri!
Mie unul mi se sfâşie inima când mă gândesc!

La toate acestea este un singur răspuns, şi totodata ultima lecţie ce eu pot să ţi-o ofer, în legătura cu schimbarea! Toate acestea eu un singur răspuns… frica.
Frica de schimbare, de necunoscut, frica de lucrurile minunate pe care le-ai fi putut face.
În final tu hotăraşti dacă vrei să te schimbi sau nu! Doar când tu o sa-ţi doreşti asta cu adevărat o să se şi întample. Restul sunt vorbe-n vânt.
Însă treci pe lângă zâmbete, bucurii şi multe victorii. Pe lângă toata adrenalina ce te face să SIMŢI că trăieşti!

The end, pentru că in final „It`s time to start living”