Acum, din fericire, mi-am găsit chemarea şi ştiu ce vreau să fac în această viaţă, şi sunt deja pregătit şi echipat cu o serie de lucruri bune pe care le pot oferi, şi anume coaching-ul, Qigong-ul şi minunatele tehnici de NLP care reprezintă unul din cele mai respectuoase şi mai holistice moduri de a-i fi alături cuiva într-un proces de auto-descoperire şi rezolvare de probleme şi de dileme.

Sunt de asemena din ce în ce mai atras de vindeacarea cu energie (de Reiki, de Reconectare, de Şamanism şi de multe altele).

Toate astea sunt clare, dar totuşi simt că nu e încă momentul ca eu să fac acest lucru full-time şi cu un număr uriaş de oameni, aşa că trebuie să găsesc răbdarea şi bucuria de a trăi fiecare zi fără a forţa lucrurile şi chiar dacă simt uneori că nu sunt util nimănui şi că mai bine m-aş duce şi aş săpa grădina cuiva decât să stau acasă şi să fac lucruri numai pentru mine, e bine să-mi amintesc că fiecare din noi are un rol şi poate fi de folos altora prin toate acţiunile sale, mari şi mici şi cred că putem pune tot ceea ce avem de dăruit chiar şi într-un lucru obişnuit cum ar fi să-i facem cuiva un ceai sau să stăm lângă el pe o bancă şi să fim cu el.

Dar, eu făcând parte din prima categorie de oameni, constat că de cele mai multe ori nu sunt acolo unde sunt, ci mă pierd în gânduri, îngrijorări, fac planuri şi rulez scenarii în capul meu, mă cert cu diverşi oameni în gând, ţin teorii sau încerc să rezolv probleme existenţiale.

Cred că din cauză că nu prea sunt în interiorul meu (cu mintea) întâmpin foarte multe din problemele mele în mod nejustificat, adică ele nu ar fi probleme pentru mine dacă aş fi prezent, ci ar fi floare la ureche. Dar motivul pentru care rămân blocat este că nu sunt aici, ca să le pot rezolva, iar în absenţa mea, numai prostii se întâmplă cu mine.

Un alt lucru care mă tem că mă tulbură sunt filmele şi serialele multe la care mă uit, cât şi jocurile pe care le joc (Counter Strike uneori, şi Starcraft mai nou – apropos, apare pe 27 iulie! ), şi mereu după ce mă joc constat că mintea mea este foarte agitată, adică este într-o stare diametral opusă meditaţiei, ca să zic aşa. Deşi până la urmă cred că îngrijorarea este şi mai “opusă” meditaţiei decât agitaţia asta… educativă, într-un fel.

Provocarea mea nu are legătură cu trăitul în prezent, pentru că la asta lucrez oricum, ci are legătură cu dorinţa de a face “raport” cu cât mai mulţi oameni, mai ales cei care mă enervează, poate astfel vom fi pe aceeaşi lungime de undă.

Am ajuns deja la concluzia că nu caut să fiu convins de către nimeni şi nu vreau să fiu un credincios, un om care crede în ceva fără a fi conectat cu realitatea. Vreau să experimentez, să cunosc, să simt, dar nici atunci când voi experimenta nu vreau să cred, şi nu vreau nici să mă îndoiesc. Vreau să las mintea să se ocupe de scris, de explicat şi de catalogat, iar partea ne-mentală să se ocupe cu trăirea. Viaţa se trăieşte cu simţurile, nu cu mintea.

Nu vreau şi nu aş putea să fiu nici un sceptic în sensul negativ, adică cineva care exclude din start orice fenomen aparent supranatural, pentru că abilităţile mele de analiză şi pătrundere nu mă mai lasă să exclud nimic ca fiind imposibil. Pot să înţeleg şi să accept teoretic orice model alternativ de realitate viabil, fie că este vorba de ideea realităţii subiective propusă de Steve Pavlina, fie că e vorba de concepţiile mai tradiţionale cum sunt cea din Budism, din Advaita Vedanta sau filozofia Zen. Oamenii de ştiinţă înşişi aduc deja în discuţie probleme tulburătoare precum natura timpului sau faptul că universul ar putea conţine nu 3, nu 4, ci – wait for it – 11 dimensiuni, aceasta fiind singura paradigmă care poate justifica teoria actuală acceptată de fizica modernă.

Prin urmare, cum fac, lăsând mintea să se ocupe de partea teoretică, cum fac să experimentez mai mult din ceea ce este nevăzut? Lucrul care mă apropie cel mai mult de această stare este meditaţia pasivă. După ce meditez întotdeauna simt lucrurile altfel, sunt mai puţin afectat de emoţii, uneori timp de zile în şir, şi mă simt mult mai bine în interior.

Apoi am început să aud la foarte mulţi vorbitori de pe HayHouseRadio faptul că suntem mereu călăuziţi şi păziţi de către forţe care ne vor binele – unii le numesc îngeri. O tipa coach spunea azi că motivul pentru care nu simţim graţia divină acţionând în viaţa noastră este că nu suntem destul de prezenţi. Deşi am început acum să dau mai multă atenţie lucrurilor cotidiene, sunt sigur că cea mai mare parte din viaţa mea am fost de-a dreptul absent. Nu aş fi putut să spun ce culoare avea uşa apartamentului meu sau cum arăta o persoană pe care de abia o întâlnisem.

Cand am cerut să mi se arate un semn, acesta a venit, printr-un text mov care spunea “Love is the answer”. Si trebuie sa recunosc ca iubirea este ceva de care m-am ascuns de cam multa vreme si poate a venit vremea sa o dau dar si sa o primesc.

Dar nu doar cu agresiunea fizică vreau să mă descurc mai bine, ci şi cu cea verbală şi de alte feluri. Am fost de multe ori într-o conversaţie cu un grup de oameni de treabă între care era şi unul a-tot-ştiutor care monopoliza discuţia sau decidea, în mod tacit, ce opinii sunt acceptate, contrazicând rapid pe oricine spunea ceva ce nu-i convenea sau i se părea lui naiv. Astfel de oameni întotdeauna m-au făcut să renunţ la a mai participa la discuţie.

Iar o altă categorie de oameni sunt cei care sunt foarte inteligenţi, ştiu foarte multe şi sunt foarte capabili ca oameni şi au dezvoltat o autoritate care cam închide gura tuturor celor din jur. Ei vorbesc de obicei tare, hotărât, emană putere şi ţin la respect pe toată lumea. Aşa era un profesor de dans cu care am făcut la un moment dat, care ne lua la mişto şi uneori chiar te făcea de râs, şi deşi îmi plăcea foarte mult cum încerca să ne transmită spiritul dansului, hotărârea, iniţiativa, totuşi am sfârşit prin a renunţa pentru că nu mă mai simţeam bine acolo şi mă stresa idea de a mai merge. Îi apreciez pe aceşti oameni pentru ceea ce ne arată şi încerc să iau de la ei ceea ce pot lua, dar în acelaşi timp vreau să mă pot descurca mai bine cu ei şi să nu mai fiu eclipsat de prezenţa lor.

Ceea ce am constatat este că oamenii agresivi nu au totdeauna o forţă aşa mare cum dau impresia, dar au învăţat cum să se poarte aşa fel încât să inspire celorlalţi respect şi să-i facă pe ceilalţi să se dea înapoi dinaintea lor. Cu alte cuvinte, ceilalţi oameni le dau lor puterea asupra lor, renunţând la propria putere.

Dr. Mona Lisa Schulz spunea într-o emisiune pe Hay House Radio că atunci când avem sentimentul că nu avem voie să existăm sau suntem ameninţaţi sau respinşi de un grup, acest lucru duce la probleme cu densitatea oaselor şi osteoporoză. Şi eu ştiam de la Tai Chi, o coloană vertebrală şi o structură osoasă puternică sunt strâns legate de abilitatea noastră de a rămâne fermi pe poziţie în toate situaţiile de viaţă.

Am de gând de acum înainte să fiu mult mai atent la partea asta şi să nu mai las oamenii să mă întrerupă ca şi cum nici nu aş exista, să nu mai las orice nebun să facă scandal în jurul meu dacă-l pot opri mai ales în mod paşnic şi vreau să vorbesc mai ferm şi mai clar atunci când există un partener la discuţie care vrea să monopolizeze discuţia cu tot dinadinsul.

Am descoperit cu surprindere că

• mulţi oameni resping ideea că poţi învăţa de la alţii cum să fii mai bun sau mai eficient
• unii oameni, deşi perfect raţionali şi de treabă în general, au o părăre foarte proastă şi chiar o atitudine agresivă faţă de tot ceea ce ţine de practici orientale, tehnici energetice sau meditative şi grupuri de dezvoltare personală
• mulţi nu te lasă nici măcar să termini o frază şi sar pe tine, imediat cum te aud vorbind despre ceva despre care ei au o vagă idee, de obicei paralelă, şi preferă să-ţi explice ei cum stă treaba de fapt sau să-ţi dea ca exemplu o persoană despre care au auzit ei că “şi-a distrus viaţa după ce a practicat X”
• unii oameni cred că meditaţia te face să atragi demoni şi forţe malefice care apoi te vor acapara

Dacă acestui fel de critici le pot răspunde uşor cu noile arme pe care le am la dispoziţie: cunoaşterea, toleranţa, logica şi încrederea, încep să descopăr eu însumi din ce în ce mai multe practici şi meserii noi, care până şi pe mine mă fac simt scepticismul punând stăpânire pe mine, înainte de a apleca o ureche mai atentă asupra lor. Nu ştiu cum aş putea apăra astfel de lucruri în faţa criticilor. Am aflat citindu-l pe Eliade care este filozofia multor tradiţii spirituale, şi pot să vorbesc dintr-un punct de vedere mai informat. Dar tot de la Eliade am aflat că nici un lucru supranatural, oricât de ciudat ar părea (ritualuri demonice, yoghini cu abilităţi ieşite din comun, şamani şi magicieni), nu sunt cu totul lipsite de adevăr şi am discutat cu oameni avizaţi care mi-au confirmat faptul că multe lucruri sunt cu adevărat posibilie. Am aflat apoi că mulţi experţi în dezvoltare personală au fenomene “psychic”, că mulţi experţi în NLP vorbesc despre lucruri spirituale în paralel cu tehnicile “mentale”, am aflat că există medici intuitivi cu studii aprofundate în neurologiei, că există terapii cu cristale, cu îngeri şi că Feng Shui-ul este o artă şi o ştiinţă tradiţională cu baze solide empirice. Cum fac să menţin contactul cu lumea asta atât de fascinantă a noilor terapii şi practici alternative în faţa scepticismului oamenilor care nu cred decât în ceea ce este “mainstream” şi recunoscut de comunitatea ştiinţifică dominantă?

Cred că şi dacă nu aş vrea să conving pe nimeni şi nu aş fi ataşat de rezultat, totuşi ar fi important să fac acest lucru, pentru că simt că aceasta este menirea mea şi poate, lucrul la care aş fi bun. Întotdeauna mi-am dorit să fiu o inspiraţie pentru alţii. Cel puţin, aş vrea să mai spulber un pic scepticismul accentuat şi dăunător.

Poate această dorinţă se datorează şi faptului că eu am descoperit multe lucruri la sugestia binevenită a altcuiva, care a venit la mine şi mi-a spus “cartea asta te va ajuta să-ţi lărgeşti orizotul” sau cineva care a pus un videoclip pe un forum care m-a făcut să îmi schimb concepţia asupra întregii existenţe. Nu aş vrea ca nimeni să piardă ocazia de a afla ceva ce l-ar putea ajuta pe drumul său, doar pentru că eu am ezitat să vorbesc sau să “mă manifest” din cauza criticilor care m-au “asaltat” până acum.

Oare faptul că eu am descoperit lucrurile printr-o serie de coincidenţe sau întâlniri favorabile ce înseamnă? Că fiecare descoperă ceea ce are nevoie la momentul potrivit pentru el? Sau că eu ar trebui să încerc să creez momentul oportun şi pentru alţii, aşa cum alţii l-au creat pentru mine?

Mulţi cred că de fapt cheia succesului este să fii şmecher, realist, versat, egoist şi “înfipt”. Deşi această cale poate să meargă pentru unii, eu cred că pe termen lung, calea “luminii” este cea mai eficientă. Mai ales dacă ideea de succes include şi fericirea ta cât şi fericirea celor din jur, cum e cazul meu. În acelaşi timp, cred că ete important să faci ceea ce-ţi inspiră pasiune pentru că altfel s-ar putea să îţi lipsească energia necesară. Dacă aş avea succes făcându-l pe altul să eşueze, nu aş putea considera acest lucru un succes, pentru că ar fi un succes numai dintr-u singur punct de vedere: al meu. Dar acesta ar fi un mod redus de a privi lumea, pentru că important este contribuţia fiecăruia la bunăstarea tuturor, deşi în sutiatii extreme, recunosc că aş putea uita cu uşurinţă acest lucru. Dar atâta timp cât am capul pe umeri trebuie să acţionez eficient şi asta înseamnă să acţionez astfel încât să produc cât mai multă valoare pentru cât mai mulţi oameni.

Având clar în minte ceea ce vreau să fac şi cum vreau să le îmbin: Tai Chi, training şi coaching, blogging şi alte chestii, rămâne doar să îmi depăşesc blocajele care mă împiedica să transform aceste dorinţe într-o realitate.

Care ar putea fi aceste blocaje?

1. Lipsa de încredere în faptul că alţii vor aprecia ceea ce fac eu, găsind munca mea valoroasă. Eu sunt sigur că am ceva de oferit, dar în adâncul meu nu simt deloc faptul că şi altcineva ar putea aprecia lucrurile astea. Mai ales că de fiecare dată când am încercat să ofer ceva, chair şi pe gratis, nimeni nu a fost interesat nici măcar de un “preview”. Sau aproape de fiecare dată.

2. Faptul că nu văd posibilitatea de a primi o sumă considerabilă de bani în schimbul unei activităţi pe care o fac cu plăcere. Vreau să îmi schimb această atitudine dar am impresia că numai având succes şi câştigând efectiv nişte bani pot să ajung să simt în permanenţă că banii sunt uşor de obţinut. Un fel de cerc vicios din care se iese lent, dar şi asta cred că se poate schimba.

3. Oare am vreo prejudecată faţă de ideea de a avea mulţi bani sau faţă de oamenii foarte bogaţi? Steve Pavlina spunea că relaţia ta cu oamenii cei mai bogaţi este exact relaţia ta cu ideea de bani în sine. De exemplu, dacă cineva crede că oamenii bogaţi sunt inaccesibili sau sunt doar la televizor, atunci va fi puţin probabil să devină el însuşi un om bogat. Sau dacă cineva crede că toţi oamenii bogaţi au devenit bogaţi furând sau înşelând pe alţii, atunci el nu va reuşi niciodată să ajungă bogat fără a fura, pentru că în mintea lui cele două aspecte sunt corelate. Dacă va vrea să fie cinstit, se va sabota singur şi nu îşi va permite să aibă succes. Întrucât eu nu vreau să devin şarlatan, trebuie să am grijă să nu fac astfel de asocieri şi să fiu deschis către ideea de a avea succes făcând lucruri frumoase şi cinstite.

În primul rând, categoric nu consider că oamenii bogaţi sunt şarlatani, dar cred că am impresia că în România, oamenii bogaţi sunt în general şarlatani. În afară, am văzut mult prea mulţi oameni dintre cei mai minunaţi şi mai autentici care au atins o situaţie financiară extraordinară şi abundena lor le permite să dea şi mai mult altora. Dar la noi, nu pot spune că sunt prieten cu foarte mulţi oameni bogaţi ca să văd ce fel de oameni sunt.

În al doilea rând, mă reţine şi faptul că nu cred că ar trebui să am mai mulţi bani ca alţii, şi de fiecare dată când văd oamenii străzii dormind în frig şi mizerie mi-e greu să procesez ceea ce se întâmplă chiar sub nasul nostru, şi mă întreb ce drept am eu să mă lăfăi într-un apartament de 2 camere şi să beneficiez de atâtea avantaje. Pe de altă parte, sunt sigur că, având foarte mult, aş putea şi eu la rândul meu să dau mai departe din ceea ce am, creând abundenţă şi pentru alţii. Aş putea de exemplu să îi învăţ cum voi fi ajuns eu de la situaţia mea actuală la abundenţa pe care o voi avea atunci.

4. Vârsta este de asemenea un factor care poate pune semne de întrebare. Cine ar vrea să apeleze la serviciile unui om de 22 de ani ca să îl înveţe pe el cum să îşi schimbe viaţa în bine? Ce om de 30, 40 de ani ar vrea să înveţe de la mine cum să trăiască mai eficient sau mai bine? Singurul lucru care îmi dă siguranţă aici este profesia de instructor de Tai Chi, pentru că acolo chiar este evident că cineva care stăpâneşte tehnica poate să înveţe pe cineva care este începător, indiferent de vârsta, şi chiar am avut satisfacţia de a primi câteva complimente în acest sens.

În concluzie, vreau să actionez in doua feluri principale: in primul rand sa ma perfectionez cat mai mult in toate domeniile în care vreau să profesez, pentru a compensa printr-un exces de zel lipsa “prestanţei” de mare trainer, autor sau alte chestii, iar în al doilea rând, să spun tuturor despre ceea ce fac cu încredere, pentru a atrage cât mai multe cunoştinţe şi oameni care au aceleaşi preocupări.