Pentru ce sunt eu recunoscatoare?

Ei, se termina anul si mi-am propus sa fiu disciplinata, in post-uri macar. Mi-am facut planul cam din weekend: saptamana asta voi scrie despre lucrurile bune, pozitive, cele pentru multumesc si sunt recunoscatoare. Saptamana viitoare am rezervat-o pentru ”new year’s resolutions”.

E fain aici in Cotroceni. Am niste amintiri frumoase aici, in Ceainarie, in cartier si mereu devin melancolica atunci cand ajung aici. E oarecum ciudat cum, exact in seara aceasta, cand scriu despre lucrurile frumoase din anul care tocmai se incheie, sunt in Cotroceni. Am locuit aici jumatatea cea ai plina de viata si bucurie a anului. Si acum m-am intors cumva, sa scriu, sa beau un ”Fire Place” si sa ascult Tracy Chapman in Ceainarie.

Pentru ce sunt eu recunoscatoare? Pentru tot! Pentru anul acesta in care am devenit mai vesela, mai glumeata, mai intelegatoare, mai buna.

Pentru toti oamenii pe care i-am cunoscut sau am ajuns sa-i cunosc, si de care m-am apropiat, pentru prieteni vechi si noi. Pentru cei care au ramas, si cei care au plecat din viata mea. Pe unii i-am indepartat chiar eu, constient sau nu, iar altii au plecat pur si simplu desi, daca ar fi depins de mine, m-as fi dat toata ca sa ramana. Sau as fi plecat cu ei, daca m-ar fi luat.

Ma bucur ca in acest an am terminat facultatea si incet incet am inceput sa merg pe drumul meu. Ca am avut urechile larg deschise cand m-a strigat, si acum am inceput sa las firimituri, ca Hansel si Gretel, pentru ca ma mai pierd din cand in cand. Sunt impacata cu mine, cu ceea ce fac si urmeaza sa fac. Mi-e bine

photo credit: Findsiddiqui

Am invatat in ultima vreme  ce inseamna acceptare si cu pasi mici observ ca  incep s-o pun in practica. Imi dau un ”+” pentru asta. Am inteles pana la urma ca schimbarea nu e ceva rau, ba chiar uneori imi place. Ca Dumnezeu nu inchide o usa fara sa deschida o fereastra , ca unele lucruri frumoase se termina, dar mereu lasa loc altora.

Ma bucur de casa minunata in care stau, si de prietenii cu care o impart si care au devenit mai mult decat familia mea, sunt o parte din mine. Imi dau seama ca tot anul i-am avut aproape, ca tot anul am fost impreuna, si ca ei imi intaresc felul de a fi. Prima mea provocare de WhichWay, undeva prin septembrie, a fost sa le spun prietenilor mei cat de importanti sunt pentru mine. Zic ca in ultimele saptamani chiar am reusit.

Sunt recunoscatoare pentru vara pe care am petrecut-o intr-o mansarda in Cotroceni, pentru vacanta din august (urasc cuvantul ”concediu”), pe care am avut curajul sa o petrec (in mare parte) singura, in tari straine, incercand sa-mi dau seama cine sunt si unde mi-e locul. Si pentru ca, atunci cand am aflat, m-am intors mai repede acasa ca sa plec cateva zile si in Vama Veche. {pentru frumusetea post-ului, nu o sa scriu aici ca apoi mi-a parut rau ca n-am mai stat cateva zile in Franta}

Imi pare bine ca anul acesta am redescoperit cum e sa iubesti ca la 16 ani, apoi am redescoperit ce inseamna sa suferi, tot ca la 16 ani, si apoi m-am gasit pe mine. Inca ma mai gasesc, inca mai am lucruri de descoperit, inca ma vad uneori cautand un echilibru, dar partea asta o las pentru saptamana viitoare. Caut un cuvant care sa rezume ce a insemnat 2009 pentru mine, si cred ca l-am gasit: PASIUNE. Si in momentele high, si in cele low… a fost un an pe care simt ca l-am trait!

Sunt recunoscatoare pentru 2009!

PROVOCARE: 1. Continui ”Don’t assume, explore!”.

2. Sa ma gandesc la resolutions, pe care urmeaza sa le pun in scris la urmatorul WW.